Laurențiu Leoreanu îi dă replica lui Claudiu Năsui: Dacă a sesizat astfel de lucruri când era ministru, se face vinovat că nu a acționat. E foarte ușor de vorbit acum, când ai urcat din teren în tribună (VIDEO)

Publicat: 10 01. 2022, 22:57
Actualizat: 10 01. 2022, 22:59
Foto: Facebook

Deputatul PNL Laurențiu Leoreanu i-a oferit o replică deputatului Claudiu Năsui, care acuzase actuala putere că „a căpușat” companiile de stat. Dacă a sesizat astfel de lucruri când era ministru, a subliniat liberalul, politicianul USR „se face vinovat că nu a acționat în momentul respectiv și vine acum după ce nu mai este ministru”.

Laurențiu Leoreanu a comentat declarația lui Claudiu Năsui, luni seară, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir. „Cred că e foarte ușor acum, când ai urcat din teren în tribună, să spui ce ai fi putut să faci”, a subliniat liberalul.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Laurențiu Leoreanu (PNL), replică pentru Claudiu Năsui (USR)

„Eu știu sigur că președintele Klaus Iohannis nu are în subordine companii naționale. În schimb, domnul Năsui, ca fost membru al Guvernului, ca ministru, a avut astfel de atribuții și, dacă a sesizat astfel de lucruri, se face vinovat că nu a acționat în momentul respectiv și vine acum după ce nu mai este ministru. Știu destul de bine modul deficitar în care au fost instrumentate Măsura 1, Măsura 2 pentru sprijin pe investiții de capital, pe ceea ce înseamnă resursa umană. Măsura 3 a fost cu totul desființată. Cred că e foarte ușor acum, când ai urcat din teren în tribună, să spui ce ai fi putut să faci, dar atunci când ai fost nu ai putut sau nu ai vrut să faci acest lucru”, a declarat deputatul liberal.