Laurențiu Gîdei: Cei de la PNL întind marota despre comasare, uitând că sunt la guvernare, uitând de problemele românilor. Caută disperați picătura care să umple paharul coaliției, stau pe picior de plecare (VIDEO)

Laurențiu Gîdei: Cei de la PNL întind marota despre comasare, uitând că sunt la guvernare, uitând de problemele românilor. Caută disperați picătura care să umple paharul coaliției, stau pe picior de plecare (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Laurentiu Gidei

Cei de la PNL întind marota despre comasare, uitând că sunt la guvernare, uitând de problemele românilor, a declarat deputatul PSD Laurențiu Gîdei, miercuri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

Laurențiu Gîdei (PSD): Cei de la PNL caută disperați picătura care să umple paharul coaliției

Întrebat despre atmosfera din coaliție în contextul discuțiilor despre eventuala comasare a alegerilor, deputatul PSD a spus: „Haideți să ne aducem aminte, anul trecut, la final, atunci când cei de la PNL s-au întâlnit la munte, într-o mare ședință a lor, știți foarte bine că au ieșit în spațiul public, pe surse, zvonuri cum că și-ar dori să părăsească coaliția”.

„Eh, iată că există premise eu personal să cred că întind așa marota asta despre comasare, uitând că sunt la guvernare, uitând de problemele românilor și ale României, neasumându-și nimic, și încearcă așa să își găsească o portiță de ieșire. Ei caută acum disperați picătura care să umple paharul coaliției”, a adăugat Laurențiu Gîdei.

Social-democratul spune că liberalii „stau pe picior de plecare”

Întrebat dacă este de părere că PNL vrea să plece de la guvernare, Laurențiu Gîdei a spus: „Eu semnele astea le văd, pentru că ei au uitat că sunt la guvernare. Practic, lucrurile pentru ei sunt doar în retorică electorală, doar pe chestia asta mizează. Observ în județele țării atacuri susținute ale liderilor PNL în teritoriu la cei de la PSD, adică nu au mănuși. Parcă au libertate totală, parcă nu au bun simț, parcă nu ar fi în coaliție și trebuie să decontăm electoral și bune, și rele. Asta este părerea mea personală, că dumnealor stau pe picior de plecare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`