Laszlo Tokes: Proiectul de autonomie prezentat de UDMR este foarte slab

Publicat: 03 10. 2014, 15:21

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, europarlamentarul Tokes Laszlo, afirmă că proiectul de autonomie prezentat de UDMR şi pus în dezbatere publică este „foarte slab” şi folosit de reprezentanţii Uniunii în context electoral,

„Este un proiect foarte slab, traducerea din limba română, făcut pe placul alegătorilor. Au avut nevoie de acest act, de autonomie, ca să-şi popularizeze imaginea, privind alegerile. N-au avut încotro, că sunt într-o concurenţă permanentă cu partea civică maghiară, politica civică maghiară – şi fac licitare, licitaţie cu politica noastră”, a declarat Tokes, la Târgu Mureș, potrivit Mediafax.

Proiectul UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc a fost prezentat oficial, recent, de către preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor. Proiectul prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional şi unul executiv cu preşedinte care să participe la şedinţele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.

În proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este stipulat, de asemenea, că limba maghiară, alături de cea română, va fi considerată „limbă oficială în regiune”, iar redactarea bilingvă este „obligatorie” pentru toate actele normative cu caracter general.