Legendarul fotbalist şi antrenorLaszlo (Ladislau) Bölönis-a arătat interesat, luni, în cadrul unei discuții de podium a festivalului ”Vâltoarea Mureşeană”, de candidatura la primăria orașului Târgu Mureș.
“Acest subiect nu îmi este străin, m-a preocupat şi mă preocupă(…) Dacă m-aş aventura la aşa ceva, atunci aş face-o cu siguranţă pentru a atrage diferite persoane, diferite interese într-o echipă”, a declarat sportivul.
Acesta a mai adăugat că în cazul unei candidaturi a sa la fotoliul de edil-şef nu ar fi de ajuns să poposească în oraş cu trei luni înainte de alegeri.
Bölöni consideră că pentru a convinge alegătorii ar trebui să fie în Târgu Mureş, să se uite în ochii lor şi să le spună exact ce vrea.
Mai mult, bărbatul este de părere că ar putea să îi determine pe târgumureşeni să se solidarizeze şi să îşi dorească înnoire, iar pentru a atinge acest scop ar fi nevoie de o echipă de oameni tineri, ceea ce i s-ar părea o sarcină interesantă, scrie inpolitics.ro.
Loţi Boloni a avut o carieră istorică în fotbalul românesc atât ca fotbalist, cât şi ca antrenor. În plus, acesta este creditat ca fiind omul care l-a adus pe Cristiano Ronaldo la echipa mare a celor de la Sporting Lisabona.