Laszlo Borbely spune că UDMR va trata serios cu PSD pentru că Uniunii nu i se vor ”da stelele de pe cer”
UDMR va purta ”tratative serioase” cu PSD pentru formarea unui nou guvern, neavând să primească ”stelele de pe cer”, a declarat, sâmbătă, vicepreședintele politic al Uniunii, Borbely Laszlo.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a spus, sâmbătă, în faţa celor peste 100 de delegaţi la Consiliul Reprezentanţilor Unionali, că doleanţele UDMR trebuie formulate „clar şi isteţ”, prognozând că în următoarele zile „vor fi tratative serioase” cu reprezentanţii PSD, în vederea formării unui nou guvern, iar Uniunii nu i se vor „da stelele de pe cer”, citează Mediafax.
„Cine consideră că ne vom aşeza la masa tratativelor, iar politicienii români ne vor îndeplini dorinţele, acea persoană nu ştie. Vor fi tratative serioase, nu ni se vor da stelele de pe cer. Noi va trebui să luptăm la această masă a tratativelor, pentru că dacă peste o jumătate de an se vor face investiţii şi se va construi autostrada Târgu Mureş-Turda nu va fi doar pentru maghiari, ci şi pentru românii din Ardeal”, a spus Borbely.
Consiliul Permanent al UDMR a primit împuternicire, sâmbătă, la Târgu Mureș, pentru a purta negocieri cu PSD privind eventuala intrare la guvernare. De asemenea, Consiliul Reprezentanților Unionali a votat lista definitivă a UDMR pentru europarlamentare, care conține 32 de nume. (DetaliI AICI)