Cei doi candidați de la alegerile prezidențiale din turul doi și-au gpsit susținători. Momentan, Lasconi are susținerea PNL și a lui Mircea Geoană, iar Georgescu este sprijinit de AUR și SOS, dar cu o condiție, ca Diana Șoșoacă să fie prim-ministru. PSD încă nu și-a ales tabară și a anunțat că va face o alegere după alegerile parlamentare.
Elena Lasconi este susținută de USR, PMP, Forța Dreptei, Reper și PNL, conform observatornews.
„Am luat o decizie. Pentru alegerile prezidențiale, pentru turul 2, în situația celor doi competitori, PNL să susțină fără niciun fel de negociere candidatura doamnei Elena Lasconi, varianta pro-europeana”, a declarat Ilie Bolojan, preşedinte interimar PNL.
„Orientarea noastră euroatlantică nu este de negociat”, a declarat Emil Boc, prim-vicepreşedinte PNL.
Și Mircea Geoană a anunțat că o va susține pe Elena Lasconi care a rămas singurul candidat pro UE și pro NATO.
În schimb, Călin Georgescu are susținerea AUR și SOS, dar doar dacă o va desemna pe Diana Șoșoacă prim-ministru.
„Dacă dumneavoastră veţi susţine parlamentul format din SOS România, atunci şi noi vă vom ajuta pe dumneavoastră să ajungeţi preşedinte”, a declarat Diana Şoşoacă.
Elena Lasconi a anunțat că după alegerile parlamentare va discuta cu toți liderii de partid, dar Georgescu nu are o ofertă de dialog.
PSD este singurul mare partid care nu și-a ales încă tabăra și a spus că o va face abia după alegerile parlamentare.
„După alegerile parlamentare, tot în data de 2, să comunicăm ce avem de făcut pentru turul doi la prezidenţiale. Astea sunt deciziile partidului, restul sunt speculaţii”, a declarat Sorin Grindeanu, lider PSD.
Dar, nu toți social-democrații respect decizia partidului. Daniel Zamfir a declarat că nu o va vota pe Lasconi, ci pe Călin Georgescu, iar Victor Ponta a comparat-o pe Lasconi cu un ARO și pe Georgescu cu un Bentley.
Și UDMR a ales să susțină unul dintre cei doi candidați după alegerile parlamentare.
„Trebuie să ne salvăm pe noi înşine, prima dată. Şi dacă reuşim să ne salvăm pe noi înşine, pe 1 decembrie, atunci putem contribui şi la salvarea României”, a declarat Kelemen Hunor, preşedinte UDMR.