Lasconi: PSD și PNL au spus mereu că s-au aliat pentru stabilitate, că avem război la graniță, dar n-au catadicsit nici până acum să schimbe legislația ca să putem doborî dronele
Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale, a acuzat PSD și PNL că nici acum nu au modificat legislația astfel încât Armata Română să poată doborî dronele care intră în spațiul nostru aerian. Asta deși ambele partide tot pretind că s-au aliat la guvernare de dragul stabilității țării și pentru că avem un război la graniță. Între timp, PNL-iștii se tot chinuie să-i facă rost de un job lui Klaus Iohannis după ce-și termină mandatul de președinte.
Lasconi: Dronele rusești zboară prin România și guvernanții se îngrijesc de viitorul lui Iohannis
„PSD și PNL au susținut mereu că s-au aliat în numele stabilității, că avem un război la granițele țării. Dar nu au făcut nimic, ne-au lăsat în continuare vulnerabili. Nu au catadicsit să schimbe legislația ca să putem doborî dronele care intră pe teritoriul țării noastre. În schimb, în timp ce dronele rusești zboară deasupra României, principala preocupare menținută pe agenda publică de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu este salvarea carierei lui Iohannis. Un loc călduț pentru un om încă patru ani la Senat este mai important decât siguranța națională”, a transmis Elena Lasconi, într-o postare pe Facebook.
Lidera USR a amintit apoi că șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță, a cerut încă din primăvară modificarea legislației, astfel încât să putem doborî dronele care intră în spațiul nostru aerian.
„Majoritatea PSD-PNL i-a răspuns cu tăcere. Nici până astăzi nu avem propunerile de modificare a legii pentru ca Armata Română să poată doborî dronele rusești. În schimb, pentru a da o lege de care să beneficieze un singur om – pentru scaunul de senator al lui Iohannis – au întors tot programul Parlamentului pe dos.
Care sunt prioritățile PSD-PNL? Românii sau confortul lui Iohannis?”, a mai scris Lasconi.
Dronele rusești ”se plimbă” nestingherite prin spațiul nostru aerian
Amintim că în noaptea de joi spre vineri a avut loc un nou incident cu drone rusești în județul Tulcea. Ministerul Apărării a anunțat că armata rusă a atacat iar obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, aflate aproape de România, iar una dintre drone a intrat pentru scurt timp în spațiul nostru aerian.
Pentru monitorizarea situației s-au ridicat de la sol patru aeronave de luptă: două F-16 ale Forțelor Aeriene Române și două F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole.
Două persoane din Tulcea au sunat la 112, una pentru a cere informații și a doua pentru a relata că aude explozii în zona de nord, pe teritoriul ucrainean.