Lasconi: E cel mai greu moment după 1989. Țara noastră parcă s-ar pregăti să fie pusă pe tava Rusiei / Deja pierdem bani. Nu putem să ajungem iar ca pe vremea lui Ceaușescu doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok

Lasconi: E cel mai greu moment după 1989. Țara noastră parcă s-ar pregăti să fie pusă pe tava Rusiei / Deja pierdem bani. Nu putem să ajungem iar ca pe vremea lui Ceaușescu doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok
Elena Lasconi, președinta USR. Sursa foto: Elena Lasconi / Facebook

Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, a declarat că dacă va câștiga cursa electorală contracandidatul ei pro-rus, Călin Georgescu, economia României va avea teribil de suferit și nu vom mai avea bani nici măcar să plătim pensiile și salariile. Deja Bursa merge în jos și mulți investitori și-au înghețat afacerile. Lasconi a insistat că nu trebuie să ne aruncăm în brațele Rusiei și să revenim la sărăcia perioadei comuniste doar pentru niște promisiuni deșarte pe care le auzim de la Georgescu pe TikTok.

Lasconi avertizează asupra efectelor economice dacă va câștiga Georgescu

„Astăzi am avut o discuție cu premierul Marcel Ciolacu, este foarte îngrijorat că deja începem să pierdem bani, după ce a apărut în toată presa această influență masivă a Rusiei prin candidatul Călin Georgescu. Asta înseamnă că nu vom mai avea bani pentru a plăti pensii și salarii.

Noi deja până să ajungem la momentul 8 decembrie, deja am început să pierdem bani. Mulți investitori și-au înghețat practic afacerile, bursa merge în jos, foarte multă este speriată și dorește să părăsească țara. Gândiți-vă că toți primarii, indiferent ce culoare au, o să piardă proiectele pe fondurile europene. Nu o să ne mai putem dezvolta cu fonduri europene. Nu cred că ne permitem să dăm cu piciorul la acest drum pe care l-am ales, pro-european, pro-NATO, ca să ajungem din nou ca pe vremea lui Ceaușescu, o țară săracă, doar pentru că vedem promisiuni pe TikTok. Haideți să ne uităm la fapte, să vedem ce au făcut acești candidați pentru fiecare român”, a declarat Elena Lasconi, pentru Antena 3 CNN.

Aceasta a mai afirmat că a avut o discuție „foarte bună” cu Ciolacu și a insistat că acum nu mai e vorba de orgolii și partide, căci soarta țării e în joc: „Acum nu mai e loc de orgolii, de numele partidelor, de nimic. Este vorba doar de direcția Europa și NATO. Atât. Eu am avut o discuție foarte bună cu domnul Ciolacu și cred că o să facă lucrul acesta și mi-aș dori foarte mult să facă și primarii PSD, primarii PNL, primarii USR, UDMR, pentru că toți își doresc binele comunităților lor”.

Lasconi: E cel mai greu moment după 1989. Eu am văzut oameni speriați

„Eu cred că în momentele grele, în momentele critice nu trebuie să îngenunchezi. Trebuie să stai drept, să îți păstrezi calmul și să iei decizii înțelepte. Eu am văzut oameni speriați. Am fost printre oameni și răspund și presei, ceea ce nu se poate spune și despre contracandidatul meu. E cel mai greu moment după 1989 pentru că țara noastră parcă s-ar pregăti cu toți boții și cu toată manipularea rusească să fie pusă pe tava Rusiei. Este îngrijorător. Noi, uniți, putem învinge. Am reușit să facem asta în ultimii 250 de ani de 10 ori în fața Rusiei”, a mai declarat Elena Lasconi, la Antena 3 CNN.

Candidata USR a repetat apoi că România trebuie să rămână atașată de NATO și UE. „NATO pentru securitate, pentru că nimeni nu o să-și permită să atace România dacă suntem în NATO”, a insistat Lasconi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:38 - Un însoțitor de bord a picat testul de alcoolemie, după ce a depășit de 7 ori limita legală
11:38 - Ionuț Moșteanu, despre formarea Guvernului: În ciuda disensiunilor, găsim mai multe lucruri care ne unesc. Mă uit, în primul rând, la principiile de bază, care au transformat România în anii aceștia (VIDEO)
11:37 - Premierul Marcel Ciolacu: „Continuarea marilor investiții publice în infrastructură este prioritatea pe care o urmărim până la finalul mandatului” (VIDEO)
11:20 - Surse de la Guvern, după victoria lui Călin Georgescu din primul tur: România a pierdut 1 miliard de euro din cauza crizei politice. Riscăm să ajungem să nu putem plăti pensii și salarii. PNRR, blocat până la lămurirea situației cu pensiile militare
11:12 - Economiștii critică dur măsurile promovate de Călin Georgescu: „Ar mai veni cineva la noi în țară să investească, să deschidă firme, să creeze locuri de muncă?” (VIDEO)
11:07 - Călin Georgescu, vizat de o plângere penală! E acuzat de un om de afaceri că l-ar fi păcălit cu un milion de euro
10:39 - Care este orașul din România în care va ninge 5 zile neîncetat de Crăciun
10:34 - Vasile Bănescu: Patriarhia Română va avea în continuare o atitudine pro-europeană. Tăcerea incriminată în această perioadă nu va continua până la capăt. Preoții care au greșit vor trebui cercetați (VIDEO)
10:29 - NATO avertizează cu privire la noi acte de sabotaj grave şi atacuri cibernetice. Care vor fi principalele ținte
10:15 - Vasile Bănescu, despre discursul lui Călin Georgescu: Faptul că cineva ajunge să debiteze faptul că primește mesaje direct de la Iisus Hristos ar trebui să pună pe gânduri pe orice om cu o minimă rațiune (VIDEO)