Lasconi: Ciolacu și Ciucă să dea lista completă a beneficiarilor de vile de la RA-APPS, sumele investite în renovarea lor și costurile lunare. E inadmisibil ca într-o țară democratică astfel de cheltuieli din banul public să fie ascunse

Lasconi: Ciolacu și Ciucă să dea lista completă a beneficiarilor de vile de la RA-APPS, sumele investite în renovarea lor și costurile lunare. E inadmisibil ca într-o țară democratică astfel de cheltuieli din banul public să fie ascunse
Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale. Sursa foto: Elena Lasconi / Facebook

Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale, le-a cerut lui Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL), liderii coaliției de guvernare și contracandidații ei, să publice lista completă a beneficiarilor de vile de la RA-APPS, sumele investite în renovarea lor și costurile lunare. Lasconi a insistat că nu e normal ca într-o țară democratică astfel de cheltuieli din bani publici să fie ținute la secret.

„Îi rog pe toți românii de bună-credință care vor să scoatem la lumină toate combinațiile pe care le fac politicienii vechi cu vilele statului să ceară și ei de la RA-APPS aceste date. O puteți face folosind Legea 544/2001, pe e-mail: [email protected]”, a transmis președinta USR.

Lasconi cere transparență de la Ciolacu și Ciucă pe subiectul vilelor de la RA-APPS

„𝐑𝐀-𝐀𝐏𝐏𝐒 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐬𝐭𝐚𝐭! 𝐄 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐩𝐚̆𝐭 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐟𝐥𝐚̆𝐦 𝐥𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐢𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐨𝐜𝐨𝐥

Le solicit public domnilor Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă să dea lista completă a beneficiarilor de vile de la RA-APPS și sumele investite în renovarea lor, precum și costurile lunare.

Tot bugetul de investiții RA-APPS pe anul 2024 este de 10 milioane de euro (la un patrimoniu de 700 de milioane de euro). O treime din acest buget a fost folosit, deja, pentru vila lui Iohannis.

Este inadmisibil ca într-o țară democratică astfel de cheltuieli din banul public să fie ascunse, să fie ținute la secret doar pentru că așa își doresc cei ajunși, vremelnic, la putere. Banii publici vin din taxele și impozitele românilor și este dreptul fiecărui cetățean să știe cum sunt cheltuiți acești bani.

USR a depus în 10 septembrie solicitare oficială ca lista să fie făcută publică. Ce mai așteptați, domnilor Ciolacu și Ciucă? Să vă dea voie „Împăratul”?”, a transmis Elena Lasconi, într-o postare pe Facebook.

Lasconi: Ciolacu și Ciucă ne-au mințit repetat, Geoană a stat 11 ani în vilă RA-APPS fără să aibă dreptul

Lidera USR a mai notat că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, din funcțiile pe care le ocupă, au posibilitatea de a transparentiza aceste cheltuieli. Totodată, ea a insistat că românii merită un președinte care să spună adevărul, or contracandidații ei au tot mințit pe subiectul vilelor de la RA-APPS.

„Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu sunt patroni de agenție imobiliară, sunt demnitari ai statului român, unul este premier și celălalt este președintele Senatului. Dacă își respectă funcția pe care o au în prezent, să își aducă aminte că au o obligație în fața cetățenilor și toate instrumentele la îndemână să facă ceea ce este corect.

România merită lideri corecți, care au curaj și care nu mint! Credeți că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, cei care ne-au mințit repetat, Mircea Geoană, care a stat 11 ani în vilă RA-APPS pe bani puțini și fără să aibă dreptul, matrioșca lui Ciolacu, care umple internetul cu minciuni, sunt ceea ce merităm? Eu cred că România merită un lider de bună-credință, care să spună adevărul”, a mai scris Elena Lasconi, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`