Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale, a declarat că nu înțelege atacurile unora la adresa progresismului deoarece datorită acestuia noi avem drepturi, trăim în democrație și în avans tehnologic. Cei care au o problemă cu progresismul să lase smartphone-ul și să revină la telefonul cu fir, a spus Lasconi.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.
Întrebată dacă se consideră progresistă, conservatoare sau în vreun alt fel, Lasconi a spus că se consideră „pragmatică” pentru că e un om de acțiune, lucrează și ia decizii.
„Viața mea seamănă cu a tuturor românilor, cu aceleași probleme la care trebuie să găsești soluții”, a continuat ea.
Elena Lasconi a mai spus că înțelege dificultățile românilor și empatizează cu ei deoarece mult timp a avut și ea serioase probleme financiare. Acum îi e mai bine, dar „nu am niște câștiguri fabuloase și pentru mine e suficient cât am”.
„Eu știu ce înseamnă (să nu ai bani) și nu ai cum să gândești limpede și să fii creativ când te apasă problemele de zi cu zi”, a mai susținut președinta USR.
„Și dacă tot vorbim de progresiști, despre conservatori, suveraniști – deși ei sunt izolaționiști – vreau să vă spun că nu știu ce ne-am fi făcut fără progres. Probabil și acum am fi mers la WC în fundul cuții, dvs nu mai puteați să faceți emisiune, noi, femeile, nu am fi avut drept de vot.
Mă adresez acum celor de pe TikTok care l-au văzut pe Mesia Georgescu: dacă tot vreți voi să faceți niște brazde de cartofi și morcovi printre blocuri, dacă toți vreți voi să reveniți la industria calului, de ce nu renunțați la smartphone-uri și vă apucați de telefonul cu fir sau cu centralistă sau vecinul care te cheamă la telefon, cum ra pe vremea lui Ceaușescu?
Eu cred că sunt o femeile pragmatică și foarte destupată la cap, cum se spune în popor, și sunt deschisă peentru tot ce înseamnă progres”, a mai declarat Elena Lasconi, pentru B1 TV.