Lăcomii, trădări și păcăleli. Asemănări între dosarul lui Dragnea și cel al Elenei Udrea

Firme de casă, capcane și trădări. Sunt câteva asemănări între dosarul lui Liviu Dragnea și unul dintre dosarele care o vizează pe Elena Udrea.

Ce similitudini pot exista între gala de box profesionist Bute – Mendy, finanțată de la stat, și asfaltarea drumului județean Dâmbovița Gratia – Dobrotești, cu tranziție prin Siliștea și Ciolănești? – este întrebarea căreia îi răspunde Cătălin Tolontan.

O primă asemănare este că în ambele cazuri s-au obținut fonduri europene prin falsificarea unor documente în momentul predării lor către organismele intermediare, autorități de management. În ambele cazuri au venit bani și de la bugetul de stat.

În ambele dosare problema a fost sesizată de controlul antifraudă al banilor europeni, DLAF și OLAF. Cei care au lucrat au fost inspectorii antifraudă români. Toți români în cazul Gala Bute, o parte români, în cazul Teldrum.

În ambele dosare achiziția publică a fost făcută cu dedicație. În dosarul Gala Bute, DNA susține că Ministerul ”a făcut achiziția pentru a satisface nu nevoile ministerului, ci nevoile firmei Europlus Computer”, a lui Rudel Obreja. La Dragnea, DNA afirmă că ”Teldrum a fost favorizată la licitație”.

Și Dragnea și Udrea au transmis public mesajul că totul trebuie să se facă legal. În fapt, patronii firmelor de casă au ajuns să trădeze încrederea celor care le-au dat bani și au încercat să-și mărească profitul. Astfel, ei au riscat toată filiera care i-a ajutat să încaseze bani publici.

DNA susține că Elena Udrea și Liviu Dragnea erau oamenii care culegeau roadele întregii rețele. Banii care s-au întors la ei s-au numit ”sponsorizări” sau ”donații”. În dosarul Gala Bute, geanta cu 900.000 de euro pentru Elena Udrea a venit de la Adrian Gărdean, patronul Termogaz. Grădean a povestit cum ministrul i-a cerut o ”sponsorizare”. În cazul șefului PSD, DNA susține că: ”Liviu Dragnea a primit donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia (circa 2,5 milioane de lei în anul 2009)”.

”Te uiți la acest tablou și te gândești că s-au strâns atâtea comportamente repetitive, indiferent de partide, de Udrea sau de Dragnea, că un soft bine făcut ar putea să alerteze autoritățile asupra suspiciunilor de fraudă. Deocamdată însă, de câteva sute de ani, acest program există și se numește presă”, scrie Cătălin Tolontan.

Și de aici se vede încă o asemănare: și în cazul Elenei Udrea, și în cel al lui Liviu Dragnea a fost nevoie de anchete ale jurnaliștilor și de explicații publice îndelungate ale acestora pentru ca sfera judiciară să se apuce de lucru.