La Primăria Suceava sunt angajate 22 de familii. Cum au fost făcute angajările

La Primăria Suceava sunt angajate 22 de familii. Cum au fost făcute angajările
Foto: Facebook/ Primăria Municipiului Suceava

Mai puțin de 22 de familii lucrează în cadrul Primăriei din Suceava, asta omițând alte grade de rudenie, de exemplu nași sau fini, pe care legea nu le consideră că fac parte din familie.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, susține că primăria are angajate 22 de familii, potrivit Monitorul de Suceava. Dintre acestea, din trei familii lucrează câte trei persoane, iar în celelalte câte doi membri. Cele 22 de familii se echivalează cu 4% din 711 angajați ai primăriei.

Primarul susține că angajările au fost corecte

„O parte din familii le-am găsit în primărie, altele au venit pe parcurs. Vreau să vă spun că sunt familii de bază în primărie, salariați foarte buni. Nu vreau să fac un oprobiu public cu ele, nu le dau numele. Vreau să vă spun altceva: asigur pe toată lumea că angajările s-au făcut corect și nicăieri legea nu interzice că, dacă un membru al familiei lucrează în primărie, nu poate să vină și altul”, a fost declarația primarului Lungu, conform aceleiași surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)