La munte a nins ca în povești. Turiştii se pot bucura, în sfârşit, de sporturile de iarnă

Publicat: 11 01. 2023, 10:42
Sursa Foto: Facebook/ Pârtie de Schi

Iarna a pus stăpânire în regiunile montane din România, spre bucuria turiștilor. A nins marți seară în mai multe județe ale țării, iar la cota 2.000 din Sinaia s-a depus un strat semnificativ de zăpadă.

Echipele de la Drumuri şi Poduri au intervenit pentru a îndepărta zăpada care a căzut din abundență pe Transalpina, scrie stirileprotv.ro.

Un strat alb s-a depus şi în zona Padina din Bucegi, în judeţul Dâmboviţa, aflat până diseară, la ora 22:00, sub cod portocaliu de precipitaţii abundente.

Şi pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin, drumarii au intervenit aseară cu 10 utilaje și au împrăştiat 27 tone de material antiderapant.

În aceste condiţii, şoferii sunt sfătuiţi să-și echipeze mașinile corespunzător, de iarnă.