Codruţa Kovesi pune presiune pe Parlament pentru adoptarea legii de aprobare a OUG 14, care a abrogat OUG 13. Procurorul-şef al DNA declară într-un acordat pentru Deutsche Welle despre un regres în lupta anti-corupţie.
„Evenimentele din ultima perioadă ne arată că reformele care s-au făcut în sistemul de justiție pot fi reversibile, dacă modificări legislative care afectează lupta anti-corupție ar fi adoptate. Pentru a menține toate rezultatele care s-au obținut este necesar să asigurăm stabilitatea cadrului instituțional și organizațional al DNA”, afirmă Kovesi.
Procurorul-șef al DNA a fost întrebat ce urmează după abrogarea ordonanţei care modifică Codul Penal, ea a declarat: „Răspunsul final o să-l avem după votul din parlament. Ordonanța de abrogare a fost transmisă parlamentului și este foarte important ce se va întâmpla prin votul din parlament.”
Laura Kovesi a mai vorbit despre eventualele repercusiuni pe care le-ar avea ordonanța de modificare a Codului Penal. „Dacă aceste modificări ar fi intrat în vigoare, sau dacă vor intra în vigoare, vor fi afectate în primul rând dosarele pe care le avem în investigare. Sunt peste 2.100 de dosare care au ca obiect infracțiunile de abuz în serviciu în instrumentare la DNA. Apoi, în ultimii trei ani au fost trimiși în judecată peste 1.170 de inculpați pentru infracțiunea de abuz în serviciu, iar prejudiciile stabilite în aceste dosare trimise la instanță este de peste un miliard de euro”, a mai continuat şefa DNA, potrivit stiripesurse.ro.