Klaus Iohannis vorbește, în mesajul de Ziua Internaţională Anticorupţie, despre „blamul societății, neacordarea votului unor politicieni corupți și atitudinea civică”

Publicat: 09 12. 2021, 11:17
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi, cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, că România are nevoie de legi clare, predictibile, drepte și de instituții funcționale, care să poată lupta cu fenomenul corupției. Acesta a precizat că se va implica în continuare în efortul de dezvoltare a parcursului democratic al României.

Iohannis: Neacordarea votului unor politicieni corupți, un aspect important

Iohannis a transmis că întărirea capacității statelor de a combate corupția reprezintă una dintre principalele provocări ale democrației actule.

Corupția, a punctat șeful statului, erodează societățile și încrederea în instituții, alimentează sărăcia și inegalitățile și slăbește capacitatea statului de a pune legile în aplicare.

„Combaterea acestui fenomen nu ține doar de buna guvernare, ci are legătură directă cu viitorul societății noastre, fiind, totodată, un risc de securitate.

Sectoarele cu mize financiare importante – achizițiile publice, domeniul sănătății, al educației, cel al justiției – trebuie, cu prioritate, să fie cele în care integritatea este pe deplin asumată în cultura organizațională” a mai susținut Klaus Iohannis.

Acesta a precizat că încă din familie și din școală trebuie conștientizate și interiorizate valori precum dreptatea, imparțialitatea, cinstea, adevărul, profesionalismul și respectul față de reguli

„Blamul societății, neacordarea încrederii și a votului unor politicieni corupți, atitudinea civică față de orice abatere de la standardele de integritate europeană sunt aspecte la fel de importante”, se mai arată în mesajul președintelui.

Iohannis, despre nevoile României în lupta cu fenomenul corupției

„România are nevoie de legi clare, predictibile, drepte, de instituții funcționale, care să poată lucra la capacitate maximă pentru a sancționa încălcarea legii și, mai ales, de un efort comun”, a mai transmis Iohannis.

Acesta susține apoi că, în ciuda crizelor sanitară, politică și economică, România a rămas „un reper în Estul Europei datorită progreselor făcute în domeniul statului de drept”. Acesta a insistat că progresele trebuie să continue.

Rămân ferm angajat în efortul de dezvoltare a parcursului democratic al țării noastre și sunt convins că putem clădi un viitor mai bun, atât timp cât ne sprijinim pe fundația solidă a valorilor europene, pe integritate, dreptate și toleranță zero față de corupție”, a mai transmis președintele Klaus Iohannis.