Klaus Iohannis: Vom lucra pe PNRR până când va fi foarte bun și va fi implementat. Comisia Europeană începe să recomande țărilor să lucreze la planuri mai bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi (VIDEO)

Publicat: 23 04. 2021, 09:32
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a precizat că România va lucra pe Planul Național de Redresare și Reziliență până când acesta va fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisia Europeană „și, mai important, implementat de noi”. Șeful statului a explicat că data de 30 aprilie a fost fixată ca termen orientativ, nu ultimativ, și că deja Bruxellesul „începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ce a spus președinteleKlaus Iohannis despre PNRR

Președintele României s-a alăturat campaniei „Vinerea Verde”, astfel că astăzi a venit la Palatul Cotroceni pe bicicletă. La sosire, Klaus Iohannis a făcut o serie de declarații, ocazie cu care a fost întrebat dacă este de părere că PNRR va fi gata la timp, mai exact până la 30 aprilie, și ce riscă țara noastră dacă Planul nu va fi pregătit până la termenul stabilit.

„Acest termen stabilit este orientativ. Nu este un termen ultimativ, trebuie să înțelegem acest lucru, și deja Comisia începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi. Noi, da, vom lucra pe PNRR până când va fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisie și, mai important, implementat de noi. Am auzit și eu la televizor tot felul de politicieni de la opoziție care anunță catastrofa. Nu e nicio catastrofă! Prima formă de Plan Național a fost discutată cu Comisia, cu comisari, cu directori generali, cu directori. Fiecare și-a făcut observațiile. Ministrul de resort s-a întors în țară cu observațiile acestea. Le vom analiza, vom corecta Planul, iar vor exista discuții la Bruxelles, vom face ultimele corecturi și Planul va merge înainte. Deci acest Plan va fi lucrat până este foarte bun și va fi implementat”, a răspuns președintele Klaus Iohannis.

Prim-ministrul Florin Cîțu: Eu nu aș spune că a refuzat ceva Comisia Europeană, pentru că nu este adevărat. Este vorba de a remodela ceea ce avem noi în el

Despre situația PNRR a vorbit miercuri și premierul, care susținecă nu poate fi vorba despre o respingere a Planului de către Comisia Europeană, ci mai degrabă despre nevoia de a remodela cuprinsul său.

„Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost săptămâna trecută acolo. Este o negociere, noi am prezentat un plan, iar Comisia Europeană a venit cu comentarii. Noi revenim cu aceste comentarii. Eu nu aş spune că a refuzat ceva Comisia Europeană, pentru că nu este adevărat, nu are cum să se întâmple acest lucru. Cred că este vorba de a remodela ceea ce avem noi înPNRR, pentru a intra exact în tiparele pe care le ia în calcul Comisia Europeană. Deci nu văd aici nicio problemă”, a afirmat prim-ministrul Florin Cîțu.