Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va candida la președinția PNL și că partidul va merge mai departe ”foarte bine”, după alegerile europarlamentare.
”Voi candida la președinția PNL. Am cerut o derogare de vechime pentru a fi în această poziție. Reacția colegilor din partid a fost una foarte bună. Ne pregătim pentru congres”, a afirmat Iohannis.
”Am fost foarte supărat pe rezultatul la eruoaparlamentarele din Sibiu, dar asta e o altă discuție. Cred că PNL va continua foarte bine, avem toate șansele să mergem mai departe, mai bine și cred că vom câștiga”, a continuat el.
”În prezent discutăm probleme organizatorice, despre când vom organiza congresul, unde vom organiza și câți delegați vom avea la congres.”, a spus liberalul când a fost întrebat dacă Crin Antonescu rămâne candidatul PNL la prezidențiale.
Potrivit lui Iohannis, ”dreapta trebuie să discute și să caute o formulă pentur a găsi un candidat puternic pentru a câștiga alegerile prezidențiale. Azi vom avea prima rundă de negocieri (n.r. cu PDL)”.