Klaus Iohannis: Voi aștepta până când din discuțiile dintre partide se cristalizează o majoritate asumată. Abia atunci voi convoca consultări pentru formarea noului Guvern

Klaus Iohannis: Voi aștepta până când din discuțiile dintre partide se cristalizează o majoritate asumată. Abia atunci voi convoca consultări pentru formarea noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a făcut joi seara o declarație de presă, în contextul crizei politice, după ce Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat și au avut loc primele runde de negocieri între partidele parlamentare.

Klaus Iohannis a precizat că nu va convoca o nouă rundă de negocieri până când partidele nu vor ajunge la o concluzie clară privind o majoritate parlamentară. După declarațiile făcute de Klaus Iohannis, Florin Cîțu a anunțat că în urma negocierilor cu Marcel Ciolacu s-au găsit mai multe obiective comune.

Principalele declarații făcute de șeful statului:

Prima temă se referă la procedurile de instalare a unui nou guvern. Din păcate, ultima propunere nu a întrunit un număr suficient de posibile voturi în Parlament și, astfel, Guvernul Ciucă nu s-a mai prezentat în Parlamentul României. Între timp, partidele au reluat între ele discuțiile și acest lucru este foarte bun.

Este foarte clar că încercările de a forma guverne minoritare nu au dus la rezultate și, în consecință, nu pot să accept în continuare astfel de abordări.

În concluzie: voi aștepta cu consultările formale până când din discuțiile dintre partide se cristalizează o majoritate, o majoritate asumată de partidele care vor dori să propună un guvern. Abia atunci, când această majoritate va fi asumată, voi convoca consultări pentru formarea noului guvern.

Rata de vaccinare criteriu pentru redeschiderea școlilor

Klaus Iohannis a anunțat un nou criteriu pentru redeschiderea școlilor cu prezență fizică: nivelul vaccinării în rândul personalului didactic. Sorin Cîmpeanu a anunțat deja că experții înclină către o rată de 60%, dar că o decizie finală vaa fi luată vineri.

A doua temă se referă la școli și vaccinare. La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța școlară care a fost declarată pentru a evita răspândirea pandemiei în continuare.

La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare a personalului școlii. Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni.

Însă subliniez încă din această seară: vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie. Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei și concluzia este una tristă și simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluția, ea se numește vaccinare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)