Klaus Iohannis va stabili în perioada următoare întâlniri cu toți actorii implicați în domenii prioritare pentru România

Publicat: 30 04. 2015, 14:32
Foto: ziare.com

Președintele Klaus Iohannis a declarat că se va întâni cu toți liderii implicați în domenii prioritare pentru România, deoarece „este nevoie de un dialog social real şi consistent între actorii din această zonă.”

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației prezidențiale, emis în urma discuțiilor cu liderii confederațiilor sindicale, Iohannis și-a exprimat convingerea că există nevoie de un dialog social cosistent având în vedere „contextul nemulţumirilor privind legislaţia în domeniu exprimate în ultima perioadă de confederaţiile sindicale”.

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a apreciat că sindicatele au un rol foarte important în societatea românească şi că aceste consultări reprezintă un prim pas către un dialog real, şi nu unul mimat şi formal, care să conducă la rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent sectorul economic, administraţia publică, sistemul sanitar sau cel de educaţie”, se arată în comunicatul de presă.

În plus, reprezentanții sindicatelor au apreciat cp aceste prime consultări inițiate de președinte reprezintă un moment important.

“Liderii confederațiilor sindicale au evidențiat în cadrul întrevederii că este nevoie de o mai mare stabilitate legislativă în ceea ce privește piața muncii, de o legislație coerentă, dar și de un dialog social responsabil care să ducă la relații de cooperare, și nu de conflict între părțile implicate. De asemenea, reprezentanții confederațiilor sindicale și-au exprimat nemulțumirea legată de faptul că dreptul la negociere colectivă și dreptul la grevă sunt, în prezent, restricționate și condiționate. Liderii sindicali au vorbit și despre necesitatea unor politici asumate de comun acord prin dialog social în domenii precum educația, sănătatea, apărarea sau securitatea energetică”, mai scrie în comunicat.