Klaus Iohannis va participa, joi, la manifestările din Polonia de marcare a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial
Președintele Klaus Iohannis va participa, joi, la la manifestările organizate cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, desfășurate la Gdansk, în Polonia, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Președintele va participa la o expoziție dedicată celui de-al Doilea Război Mondial împreună cu Președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski, precum și la manifestările organizate la Centrul European Solidaritatea care cuprind panelul istoric cu titlul „Reevaluarea moştenirii celui de-al Doilea Război Mondial după 70 de ani” şi panelul politic intitulat „Integrarea Europeană ca lecţie învăţată după cel de-al Doilea Război Mondial: ce mai reprezintă aceasta astăzi.
În programul președintelui se regăsește și ceremonia de aprindere de candele la Monumentul lucrătorilor navali, în jurul orei 22, urmată de dineul oficial oficial oferit de preşedintele Bronisław Komorowski.