Klaus Iohannis: Unirea poate fi discutată atunci când şi într-o parte, şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine

Klaus Iohannis: Unirea poate fi discutată atunci când şi într-o parte, şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că unirea Republicii Moldova cu România poate fi discutată atunci când situaţia este stabilă în ambele state, informează Mediafax.

„Unirea poate fi discutată atunci când şi într-o parte, şi în alta a Prutului lucrurile sunt foarte stabile şi merg bine. Să pui acum întrebarea unirii Moldovei cu România mi se pare un demers
puţin serios”, a spus șeful statului.

În acest context, președintele a vorbit despre corupția din ambele state, precum și despre problemele din Transnistria.

„După ce rezolvăm aceste probleme, pentru care cunoaştem soluţiile, putem să abordăm şi problemele mai complicate şi să începem să discutăm problema. În politică se fac de multe ori greşeli fiindcă nu mai are lumea răbdare şi în loc să abordez o chestiune bună în esenţă cu calm şi s-o rezolv, se abordează prea repede şi se strică definitiv. Nu cred că cineva doreşte să se strice această problemă”, a mai spus preşedintele.

„Sunt două chestiuni vitale pentru Moldova şi, din acest motiv, importante pentru noi. Consolidarea drumului pro-european pentru Republica Moldova şi chestiunea unirii, care este clamată de unele formaţiuni, unele cu voce mai tare, altele cu voce mai puţin uşor de auzit. Eu sunt convins că în această etapă, acum, trebuie să ajutăm Republica Moldova pentru a-şi consolida calea pro-europeană. Trebuie să-i ajutăm să implementeze acordul de asociere cu UE, trebuie să-i ajutăm să depăşească criza politică în care se află fiindcă ei sunt în continuare în criză”, a mai precizat Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`