Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, își petrec sărbătorile de Paște în Afganistan: Vizita Primei Doamne într-o zonă de luptă, o premieră de acest gen pentru România (VIDEO)
Nici la Sibiu, nici la Bucureşti! Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, petrec Paştele în Afganistan, acolo unde vor ciocni ouă roşii cu militarii români aflaţi în misiune, arată B1 TV.
Nu doar prima zi de Paşte va prinde cuplul prezidenţial în Afganistan. Vizita celor doi va dura câteva zile.
"Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află astăzi (duminică – n.r.), împreună cu Carmen Iohannis, în teatrul de operaţii din Afganistan, unde se întâlneşte cu militarii români aflaţi în misiune în această ţară", informează Administraţia Prezidenţială.
Este prima vizită pe care Klaus Iohannis o desfăşoară în Afganistan, de la preluarea mandatului. De altfel, este o premieră pentru România ca prima-doamnă să-l însoțească pe șeful statului într-o deplasare în teatre de operații.
Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, își petrec sărbătorile de Paște în Afganistan: Vizita primei doamne, o premieră pentru România
#DIRECT_ONE_uvlpo1#