Președintele Klaus Iohannis îl primește, vineri dimineață, la Palatul Cotroceni, pe premierul Ludovic Orban, pentru a discuta, printre altele, despre alegerile anticipate și alegerea primarilor în două tururi.
Programată la ora 11.00, aceasta este prima întâlnire din 2020 dintre șeful statului și cel al Guvernului.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că își dorește să fie organizate alegeri anticipate și că se va implica în promovarea acestui concept, precum și în susținerea alegerilor locale în două tururi.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a dat asigurări că cele două proiecte sunt prioritare pentru Guvernul pe care îl conduce.
„Normal că ne dorim anticipate, Partidul Naţional Liberal susţine alegerile anticipate, am dat această declaraţie de sute de ori. Şi este normal şi firesc să susţinem acest lucru pentru că la ora actuală Parlamentul nu mai este oglinda fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei. Opţiunile s-au modificat radical şi este clar că Parlamentul trebuie să fie o oglindă a opţiunilor oamenilor”, a spus Orban.
În ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi, prim-ministrul a susținut că procedura asumării răspunderii sau o ordonanţă de urgenţă sunt „soluţiile posibile”.