Klaus Iohannis și Florin Cîțu, prima ieșire publică împreună la doar o zi după ce premierul și-a anunțat candidatura la șefia PNL. Cei doi vor participa la un eveniment organizat de MAE

Publicat: 31 05. 2021, 12:42
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu participă, luni, la un eveniment diplomatic organizat de Ministerul de Externe. Este vorba despre ceremonia de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC). E prima apariție publică a celor doi împreună, după ce Cîțu a anunțat că va candida pentru șefia PNL.

Ceremonia va avea loc de la ora 17.00. La ea vor participa și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič.

Ludovic Orban și Florin Cîțu candidează la președinția PNL

Sâmbătă, înainte de ședința Consililului Național al PNL, premierul Florin Cîțu a anunțat că va candida pentru președinția partidului.

„Am decis să ma înscriu în competiția pentru președinția Partidului Național Liberal. (…) PNL are nevoie de un suflu nou, de o conducere care să vină cu elemente de noutate, dar să ducă mai departe tradițiile și principiile liberale. Mă voi asigura că PNL va fi cel puțin 8 ani la guvernare. Vă spun că voi câștiga, nu există altă variantă și vă invit și pe voi, colegi liberali, să faceți parte din echipa câștigătoare”, a declarat Florin Cîțu.

Președintele PNL, Ludovic Orban, care va candida și el pentru un nou mandat, a insistat că această competiție nu va afecta guvernarea: „Și eu candidez ca să câștig. Ca să câștige Partidul Național Liberal și România. Această commpetiție nu va afecta activitatea partidului, rămânem concentrație pe asigura o bună guvernare. În continuare, Florin Cîțu și cu mine vom reprezenta partidul. Faptul că existe o competiției între noi doi, din punctul meu de vedere, nu va afecta activitatea partidului și performanța guvernării…Suntem o echipă indiferent de rezultatul votului. PNL este și va rămâne unit, indiferent de rezultatul votului. Cel puțin din punctul meu de vedere, echipa mea este PNL”.

„Când m-am înscris în cursa pentru președinția partidului, m-am înscris pentru că sunt sigur că voi câștiga”, declara Orban, pe 18 aprilie.

Congresul pentru alegerea conducerii PNL va avea loc pe 25 septembrie.