Iohannis contestă la CCR pe bugetul rușinii naționale. PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult față de anul 2016! Nu conduce pentru români, ci pentru Dragnea (VIDEO)

Publicat: 22 02. 2019, 11:41
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac fără precedent la adresa PSD. Șeful statului a anunțat că așa-zisul buget al investițiilor, cum l-a prezentat coaliția de guevrnare, este, de fapt, bugetul rușinii naționale.

Iohannis a făcut întâi un bilanț al guvernării PSD-ALDE, apoi a prezentat motivele pentru care va ataca la Curtea Constituțională legea bugetului de stat pe 2019.

Klaus Iohannis a insistat că social-democrații nu vor să facă investiții și nu au bani pentru investiții, în schimb au bani pentru ei și pentru clientela lor politică.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

”Guvernarea PSD a eșuat! În spitale, probleme peste probleme, educația e subfinanțată, economia e bulversată mai ales după Ordonanța 114, dată în mare taină la finele anului trecut, de autostrăzi nici nu poate fi vorba. Despre Justiție? Păi toată guvernarea PSD-istă a fost un asalt asupra Justiției și statului de drept, cu obeictivul clar de a pune mâna pe justiție, de a politiza justiția, ca ei să-și rezolve dosarele penale.

De fapt, PSD nici nu guvernează pentru români, ci pentru Dragnea. PSD e incompetent și incapabil să conducă România.

Despre buget? Bugetul rușinii naționale – ăsta e bugetul propus pe 2019!

E un buget nerealist, supraevaluat și întârziat. Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereușitele multiple din guvernarea de până acum. Ei l-au numit ”bugetul investiției” și asta e prima mare minciună din buget!

Toată lumea s-a întrebat de ce a întârziat PSD bugetul trei luni deoarece, conform legii, pe 15 noiembrie trebuia prezentat în Parlament. Suntem la finele lui februarie. Au întârziat că nu vor să se realizeze investiții, pentru că nu au bani.

Acum câteva zile, un ministru PSD, întrebat cum e cu mult promisele spitale regionale, a dat un răspuns stupefiat! Zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare! Asta după doi ani de guvernare! Ăștia nici nu vor să realizeze spitalele, nu vor să realizeze investiții, promit și nu fac!

În schimb, dacă e vorba despre ei, au bani.

PSD a avut grijă să aloce sume IMENSE pentru fianțarea partidelor politice: 150 de milioane va primi PSD din finanțarea partidelor. De 20 de ori mai mult decât în 2016! PSD și-a tras bani de 20 de ori mai mult decât în 2016!!

O victimă sigură a acestui buget e administrația locală. Comunitățile locale din România primesc un miliard de lei mai puțin decât în anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără acești bani? Cum să-și realizeze investițiile? Evident că nu și le pot realiza și vor trebui să abandoneze investiții locale importante pentru a face față.

Există însă, din păcate, și aspecte de neconstituționalitate în acest buget al rușinii naționale. Nu doar că pune pericol economia, dar are și specte clare de neconstituționalitate. Nu se respectă obligațiile asumate în fața UE, se încarcă unele drepturi, se aduce atingere principiului descentralizării și subsidiarității.
Pentru toate acestea, voi sesiza CCR pe bugetul rușinii naționale”,
a declarat Iohannis