Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Victor Ponta pentru a discuta despre situația francului elvețian
Președintele Iohannis s-a întâlnit, marți, cu premierul Ponta pentru a discuta pe tema creșterii francului elvețian. Totodată, președintele a discutat cu primul ministru și despre situația internațională a României.
„Preşedintele României l-a primit în cursul zilei de astăzi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru la care s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă. Pe agenda întâlnirii s-au aflat şi teme legate de situaţia internaţională actuală”, informează Administrația Prezidențială.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să convoace Comisia juridică, începând de miercuri, pentru a elabora raportul la proiectul legii insolvenţei persoanei fizice.
Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut marţi cu 0,8%, la 4,4354 lei, după ce a înregistrat recorduri succesive în ultimele trei şedinţe, în timp ce dolarul american a coborât cu 0,35 bani, la 3,878 lei, iar euro a urcat cu 0,19 bani, la 4,5037 lei.