România și Statele Unite sprijină Ucraina și Republica Moldova pentru asigurarea securității, a stabilității și a parcursului lor european ca democrații și economii reziliente, a declarat președintele Klaus Iohannis, miercuri, la recepția oferită de Ambasada SUA cu ocazia celei de-a 247-a aniversări a Zilei Independenței.
„Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă independentă și chiar dreptul său la existență sunt legate explicit. Ne confruntăm cu încercări unilaterale de a rescrie, reinterpreta sau aplica selectiv principii de bază ale ordinii internaționale, în vederea întoarcerii la o epocă a sferelor de influență în care Moscova să poată stabili discreționar grade de libertate, de suvernitatea și traseul frontierelor vecinilor săi”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„Alături de partenerii noștri europeni, de cei transatlantici și de pe tot globul, Statele Unite și România au acționat și continuă să acționeze în sprijinul Ucrainei și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre. În particular, Republica Moldova se confruntă cu atacuri hibride fără precedent la adresa stabilității și a rezilienței sale, atacuri provocate și susținute de Federația Rusă. Împreună, România și Statele Unite sprijină Ucraina și Republica Moldova pentru asigurarea securității, a stabilității și a parcursului lor european ca democrații și economii reziliente. Sprijinirea lor înseamnă întărirea securității regionale și transatlantice, a securității României și a cetățenilor români”, a continuat șeful statului.
„În acest cadru strategic, salut, și cu acest prilej, decizia Statelor Unite de a elabora o strategie privind securitatea Mării Negre, la care România a contribuit conceptual în mod substanțial. Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, planul securității, al cooperării economice, al securității energetice și al rezilienței democratice. Este viziunea pe care România o împărtășește și pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar și la nivelul Uniunii Europene, al NATO și în dialogul în plan regional. Marea Neagră poate și trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa și Asia Centrală, devenind un spațiu al securității și al prosperității pentru statele riverane și nu numai”, a mai spus Klaus Iohannis.