Iohannis: Resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste (VIDEO)

Iohannis: Resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație, în Decembrie 1989, a declarat Klaus Iohannis, luni, la ședința solemnă a Parlamentului consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie.

Președintele a precizat că oricine poate exprima opinii diferite referitoare la trecut, prezent sau viitor, dar această libertate nu poate să ducă în derizoriu adevărul.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Comunismul a reprezentat chintesența răului absolut, iar eliberarea din ghearele unei conduceri criminale a fost posibilă doar prin revolta din Decembrie 1989. Toți acei români care s-au ridicat la luptă, începând cu 16 Decembrie ’89, mai întâi în Timișoara și apoi în celelalte orașe din țară, au avut credința că regimul care i-a aruncat în minciună, întuneric și frică poate fi învins, iar democrația poate fi cucerită într-un mod categoric.

Valorile pentru care ei au luptat sunt temelia societății noastre, în care oricine poate exprima opinii diferite referitoare la trecut, prezent ori viitor. Această libertate însă nu poate să ducă în
derizoriu adevărul! Niciun partid politic, niciun grup, nicio entitate și niciun român nu au dreptul să nege existența acestui eveniment cardinal pentru devenirea democratică a României.

În calitate de Președinte al României, resping cu fermitate orice opinie care pune sub semnul întrebării existența unei revoluții anticomuniste, plătite cu jertfă de sânge, pentru libertate și democrație, în Decembrie 1989”, a declarat Klaus Iohannis.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:42 - Un român beat a înjunghiat un adolescent în metroul din Roma. Bărbatul a fost arestat, deși l-a amenințat pe băiat să nu sune la poliție
12:38 - Scene șocante în Satu Mare. După ce maşina i-a fost incendiată în faţa casei, proprietarul a primit ameninţări cu moartea
12:36 - Inundații istorice în Arabia Saudită. Străzile orașului pelerinilor, Mecca, s-au transformat în râuri iar mașinile au fost luate de ape
12:11 - Povestea lui Marinel, câinele returnat la centrul de adopții după 5 ani chiar de către stăpânii săi i-a emoționat pe români: ”Tristețea din ochii lui e nemărginită, așa îi frângi inima”
12:03 - Nicușor Dan: „Sunt mulți oameni care nu înțeleg de ce s-au anulat alegerile” / „Principala urgență pentru instituții este să lămurească ce s-a întâmplat” (VIDEO)
11:48 - O turistă de 22 de ani a fost ucisă de un elefant în Thailanda în timp ce-l îmbăia într-un sanctuar pentru animale
11:35 - Nicușor Dan: „Mulți dintre români consideră că un vot pentru Călin Georgescu este un vot de blam pentru toată clasa politică” (VIDEO)
11:16 - Rusia revendică capturarea orașului ucrainean Kurakhove aflat în prima linie din regiunea Donețk
10:54 - Sociologul Gelu Duminică sare în apărarea lui David Popovici după atacul lui CTP: „Lătratul câinelui nu oprește norii”
10:48 - Zeci de soldați ucraineni au dezertat în timp ce se antrenau în Franța. Majoritatea soldaților au fost înrolați fără experiență de luptă