Klaus Iohannis: „Regiunea Mării Negre are o importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Viitoarele măsuri trebuie să trateze cu prioritate nevoile de securitate ale zonei” (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri, din cadrul declarațiilor de presă comune cu Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la finalul Summitului Formatului București 9, că NATO trebuie să se asigure că este capabilă și pregătită să răspundă în mod eficient și calibrat amenințărilor cu care se confruntă.
Klaus Iohannis, despre întărirea NATO
“Este necesar ca Alianța să fie capabilă să apere fiecare centimetru din teritoriul său, din teritoriul aliat.
Rezultatul pe care îl urmărim este o prezență NATO consolidată pe Flancul Estic, unitară și coerentă, robustă, credibilă și sustenabilă, în special la Marea Neagră – cea mai expusă amenințărilor Rusiei. Acționăm pentru adoptarea de elemente concrete în acest sens la Summitul NATO de la Madrid, care va avea loc la sfârșitul acestei luni”.
Președintele a subliniat că regiunea Mării Negre are o importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar viitoarele măsuri de descurajare și apărare trebuie să trateze cu prioritate nevoile de securitate ale zonei.
Regiunea Mării Negre, crucială din punct de vedere strategic
“În același timp, un alt subiect important abordat în cadrul discuțiilor a fost acela al consecințelor multiple pe care războiul le generează, nu doar din perspectiva de securitate, ci și în plan umanitar și economic.
În acest sens, un accent deosebit a fost pus pe nevoia de a sprijini, în continuare, Ucraina și poporul ucrainean.
Am reiterat, cu această ocazie, faptul că România a depus eforturi susținute pentru a sprijini umanitar Ucraina, dar și Republica Moldova. Am subliniat, și în acest context, importanța demersurilor pentru asigurarea securității alimentare, domeniu în care România deja oferă un sprijin consistent”, a mai spus președintele.
Iohannis a exprimat susținerea fermă a României pentru politica NATO a „Ușilor Deschise” și pentru aderarea Suediei și a Finlandei la Alianță.
“Aderarea acestor state va contribui la întărirea securității Alianței în ansamblul său, printr-o postură de descurajare și de apărare mai eficientă, inclusiv pe Flancul Estic.
Pe baza viziunii noastre comune privind schimbările din mediul de securitate și a imperativului ca Alianța să aibă o reacție pe măsura acestora, vom continua coordonarea strânsă pentru a identifica și promova cele mai bune soluții pentru consolidarea NATO pe termen lung”.