Klaus Iohannis, refuzat de potențiali consilieri la Cotroceni din cauza salariilor mici

Publicat: 27 11. 2014, 19:55

Klaus Iohannis întâmpină probleme în a-și găsi consilieri prezidențiale din cauza salariilor mici pe care le poate oferi, informează surse politice, citate de HotNews.

Astfel, mai multe personalități din societatea civilă sau politicieni au refuzat să fie consilieri la Cotroceni, având în vedere că salariile sunt de aproximativ o mie de euro pe lună, iar funcțiile de consilieri prezidențiali și consilieri de stat sunt echivalente cu cele de ministru, respectiv secretar de stat, fiind supuse unui regim de incompatibilități pentru posturile executive din stat.

Conform Legii 161/2003 privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, miniștrii și secretarii de stat, inclusiv persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora, nu au voie să desfășoare în paralel funcții executive în companii private sau de stat și nu pot avea calitatea de comerciant persoană fizică, membru al unui grup de interes economic sau o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

Ei pot să aibă numai activități în domeniul didactic, al cercetării știintifice și al creației literar-artistice, în paralel cu funcțiile de la Cotroceni.