Klaus Iohannis, refuzat de potențiali consilieri la Cotroceni din cauza salariilor mici

Klaus Iohannis, refuzat de potențiali consilieri la Cotroceni din cauza salariilor mici

Klaus Iohannis întâmpină probleme în a-și găsi consilieri prezidențiale din cauza salariilor mici pe care le poate oferi, informează surse politice, citate de HotNews.

Astfel, mai multe personalități din societatea civilă sau politicieni au refuzat să fie consilieri la Cotroceni, având în vedere că salariile sunt de aproximativ o mie de euro pe lună, iar funcțiile de consilieri prezidențiali și consilieri de stat sunt echivalente cu cele de ministru, respectiv secretar de stat, fiind supuse unui regim de incompatibilități pentru posturile executive din stat.

Conform Legii 161/2003 privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, miniștrii și secretarii de stat, inclusiv persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora, nu au voie să desfășoare în paralel funcții executive în companii private sau de stat și nu pot avea calitatea de comerciant persoană fizică, membru al unui grup de interes economic sau o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

Ei pot să aibă numai activități în domeniul didactic, al cercetării știintifice și al creației literar-artistice, în paralel cu funcțiile de la Cotroceni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei