Klaus Iohannis: Disperarea cu care PSD se agață de putere și insistă să blocheze orice inițiativă de reformă însemna că lucrurile se întorc către normalitate

Publicat: 04 03. 2020, 21:28
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis îi acuză pe cei de la PSD că încearcă cu disperare ”să se agațe de mecanismele puterii și insistă să blocheze orice inițiativă de reformă”, ceea ce arată, din punctul de vedere al șefului statului, ”că lucrurile au început să se întoarcă, încet, dar sigur, către normalitate”.

În discursul pe care l-a susținut, miercuri, în cadrul Galei „Women in Economy 2020”, că guvernele social-democrate din ultimii ani au lăsat în urmă ”inegalități crescute, analfabetism funcțional, un sistem medical dezechilibrat”.

”Dacă ne uităm la ceea ce a lăsat PSD în urmă, la politica nefastă a guvernelor din ultimii ani, care, deși s-au intitulat «sociale», au neglijat tocmai solidaritatea și coeziunea, vedem inegalități crescute, analfabetism funcțional, un sistem medical dezechilibrat, o administrație de multe ori ineficientă și opacă.

Acestea sunt doar câteva dintre provocările de reformă cărora, împreună, trebuie să le facem față.

Există însă semnale clare pentru a avea speranță și încredere în viitor. Hotărârea cu care românii, începând cu anul trecut, au spus «nu» unei voințe politice anti-europene și și-au cerut, astfel, dreptul de a fi ascultați și reprezentați așa cum se cuvine nu lasă loc de interpretări.

Am spus-o și o repet, avem nevoie de o resetare, pentru ca ceea ce începem să construim să dureze.

În cele câteva luni de guvernare a Partidului Național Liberal, românii au început să vadă șansa de a construi durabil pentru România. Au fost inițiate reforme de mult timp amânate în domenii prioritare pentru români: infrastructură, energie, economie, muncă, administrație.

Disperarea cu care PSD continuă să se agațe de mecanismele puterii și insistă să blocheze orice inițiativă de reformă nu poate însemna decât un singur lucru, că lucrurile au început să se întoarcă, încet, dar sigur, către normalitate”, a declarat Klaus Iohannis.

Totodată, șeful statului a subliniat că România traversează un moment politic extrem de important, a cărui miză este stabilitatea următorilor ani.

”2020 este un an decisiv. Trebuie să realizăm importanța momentului politic pe care România îl traversează în prezent, miza esențială a stabilității și predictibilității pentru următorii ani. Și este timpul să alegem cum vrem să fie România noastră”, a mai spus Klaus Iohannis.