Legea prin care este eliminat dosarul cu șină a fost promulgată miercuri, 4 ianuarie, de președintele Klaus Iohannis. Obiectele de birotică sau papetărie nu vor mai putea fi folosite de instituțiile statului.
Legea vin în completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016, în sensul instituirii în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, a unei obligaţii de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.
Inițiativa legislativă a trecut de Camera Deputaților cu 241 de voturi „pentru” și 13 abțineri, proiectul fiind inițiat de trei deputați PNL, printre care și Sebastian Burduja, potrivit observatornews.ro.
„Această iniţiativă completează un proiect de anul trecut prin care instituţiile centrale au interdicţia de a solicita copii după acte emise de instituţii publice, astfel încât acum vom avea această interdicţie şi la nivel local, şi la nivel de universităţii şi la nivel companii de utilităţi. De asemenea, în urma unui amendament, practic se interzice dosarul cu şină prin lege. De asemenea, am interzis prin propunerea noastră xeroxurile din instituţiile publice, pentru că, inclusiv în 2022, la Sectorul 1 eşti trimis în cadrul Administraţie de taxe locale să îţi faci xerox şi trebuie să plăteşti şi copia şi puxul. Este un pas de normalitate”, a afirmat în plenul Camerei Deputaților, ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.