Klaus Iohannis: Procurorul General să fie membru CSAT. Victor Ponta: Este o idee corectă

Publicat: 06 01. 2015, 11:28
Foto: gov.ro

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, în timpul ședinței CSM, că Procutorul General al României ar trebui să fie membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) iar CSM-ul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei şi Parchetul General să aibă drept de iniţiativă legislativă.

”Între membrii CSAT ar trebui să se regăsească şi Procurorul General”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, precizând că acest lucru ar putea să fie făcut în perspectiva consolidării sistemului judiciar.

La rândul său, premierul Victor Ponta a catalogat această afirmație ca fiind o idee corectă și va sprijini aceste idei ale șefului statului.

„Cred că este o idee corectă/ şi iniţiativa legislativă pt CSM ICCJ şi PG – voi sprijini aceste propuneri”, spune Ponta, pe Twitter.