Klaus Iohannis, primit în Germania de omologul său german

Klaus Iohannis, primit în Germania de omologul său german

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează joi o vizită oficială în Germania, unde se întâlneşte cu omologul sau, Joachim Gauck, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.

La ora 13.15, ora României, Klaus Iohannis a fost primit la Palatul Bellevue de preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck. Preşedintele României a fost întâmpinat cu cel mai înalt ceremonial militar german, a semnat în cartea de onoare şi a avut discuţii tête-à-tête cu omologul său. Presa din Germania a manifestat un interes deosebit pentru evenimentul de la Palatul Bellevue din Berlin, scrie Știripesurse.

Printre temele abordate s-au aflat susținerea reciprocă a României și Germaniei în cadrul Uniunii Europene, preocuparea față de stabilitate și securitate în actualul context geopolitic, rolul minorităților de sași și șvabi din România și, respectiv, de români din Germania, în păstrarea tradițiilor și a valorilor culturale comune, cât și copatronajul celor doi președinți pentru Fundația bisericilor fortificate săsești din Transilvania.

„Sunt bucuros și onorat că am discutat, la Berlin, cu președintele federal al Germaniei, Joachim Gauck, despre colaborarea strânsă dintre țările noastre, dar și despre moștenirea comunismului pe care președintele Germaniei îl cunoaște ca nimeni altul din arhivele fostei poliții politice germane, STASI. Acest om, care a vizitat România încă de la începutul anilor 90, este un simbol al credinței neștirbite în dreptul cetățenilor de a afla adevărul, oricât de dureroasă ar fi acceptarea trecutului. Experiența lui Joachim Gauck este neprețuită pentru proiectul meu de înființare în România a unui muzeu al Comunismului.”, a scris Iohannis pe contul său de Facebook.

După discuţiile cu Joachim Gauck, Iohannis s-a întâlnit cu un grup de copii romi de la Școala Kepler din cartierul Neukolln, cunoscută pentru programele de integrare pentru copii din mediul migrațional. Copiii au avut reacţii inedite la întâlnirea cu preşedintele. Unul dintre elevi s-a arătat foarte mirat când a auzit că Iohannis este german, iar o fetiţă a afirmat că „Iohannis e mai bun ca ăla dinainte, adică la fel”. Ulterior, fetiţa i-a spus preşedintelui că îşi doreşte să rămână în Germania şi să se facă frizeriţă.

De la ora 15.00, ora României, la Cancelaria Federalp, Klaus Iohannis va avea convorbiri tête-à-tête cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Angela Merkel. După discuţii, cei doi vor susţine o declaraţie de presă comună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei