Klaus Iohannis: Prezența la Marșul Solidarității va da un semnal de implicare a României în lupta antiteroristă

Publicat: 10 01. 2015, 15:07
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj referitor la participarea sa la Marșul Solidarității de la Paris, în care arată că prezența alături de ceilalți șefi de stat și de guvern va da un semnal ferm al dorinței de implicare a României în lupta împotriva terorismului şi extremismului, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

”Așa cum am anunțat, voi participa la marşul de solidaritate organizat duminică la Paris după atacul care a vizat revista «Charlie Hebdo». Invitația a fost lansată de președintele francez François Hollande”, se arată în mesajul şefului statului.

Potrivit lui Iohannis, ”în fața atacurilor barbare care au avut loc în Franța, Europa și întreaga lume liberă își arată unitatea și solidaritatea”.

”Gândurile și inimile noastre au fost alături de cetățenii francezi de la începutul acestor atacuri. Prezența alături de ceilalți șefi de stat și de guvern la Paris va da un semnal ferm al dorinței de implicare a României în lupta împotriva terorismului și a extremismului de orice fel”, transmite preşedintele României.

 ”Prin participarea la acest marș împotriva urii și a violenței condamnăm nu doar atacurile asupra redacției săptămânalului «Charlie Hebdo», ci și antisemitismul care a condus ieri la alte crime într-un magazin evreiesc din Paris”, susține Klaus Iohannis.

„Marșul solidarității” va fi organizat duminică, la Paris, începând cu ora 16.00 ( ora României) în memoria victimelor recentelor atentate care au avut loc în capitala Franței.