Klaus Iohannis: Pieţele în spaţii deschise vor funcționa în continuare. Unde vedem că nu sunt respectate normele, vom lua măsuri mai dure
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că, în urma unor discuții mai în detaliu, el și Guvernul Orban au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să fie închise doar piețele acoperite. Cele care nu sunt în incinte vor putea funcționa în continuare. Totuși, a avertizat șeful statului, vor exista controale riguroase în aceste locuri și, dacă se vor constata abateri de la normele anticoronavirus, vor fi luate măsuri dure.
Klaus Iohannis a explicat de ce vor fi închise doar piețele acoperite
„Aseară (joi seară) am vorbit despre măsuri mai degrabă generic și am vorbit despre închideri de pieţe şi târguri, însă, discutând mai în detaliu cu Guvernul, am ajuns la concluzia că soluţia cea mai înţeleaptă ar fi să se închidă pieţele care sunt în spaţii închise şi să funcţioneze, dacă lucrurile nu se agravează, pieţele în spaţii deschise, pentru că toamnă, sunt micii agricultori care acum vor să vină să-şi vândă produsele și e perioada în care foarte mulţi români îşi fac proviziile pentru iarnă. Prin urmare, pieţele în spaţii deschise, pieţele tradiţionale țărăneşti vor rămâne deschise.
Și aici trebuie respectate cu sfinţenie toate normele. Vor fi verificări şi, acolo unde vedem că nu se poate, vom lua măsuri mai dure”, a declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis.
Noi măsuri anticoronavirus, începând de luni
Joi după-amiază, într-una din rarele ocazii, președintele Klaus Iohannis a prezidat ședința de Guvern. În debut, acesta a enumerat pe scurt noile măsuri anticorornavirus ce vor intra în vigoare, la nivel național, începând de luni, 9 noiembrie.
De exemplu, școlile vor trece în online, indiferent de ratele de infectare cu coronavirus, purtarea corect a măștii de protecție va deveni obligatorie în absolut toate spațiile publice și la locurile de muncă, circulația pe timpul nopții nu va fi permisă decât din motive foarte bine întemeiate, petrecerile vor fi interzise, târgurile și piețele acoperite vor fi permanent închise, magazinele se vor închide și ele după ora 21.00. Munca de acasă va fi încurajată.
„Eu cred că măsurile pe care le-am decis împreună cu Guvernul sunt măsuri destul de ferme ca să ne permită și să avem campanie, să avem o viață cât de cât apropiată de normalitate, să avem alegeri în siguranță și să continuăm după alegeri fără să intrăm în faze de așa-numit lockdown. Deci, încă o dată, fără să intrăm după alegeri într-o fază mai gravă de lockdown”, a mai declarat, vineri, președintele Klaus Iohannis.
Vineri, România a ajuns la 287.062 de infectări și 7.663 de decese provocate de coronavirus. În această zi, țara noastră a depășit pragul de 10.000 de noi îmbolnăviri.