Iohannis, după ce Parlamentul a votat starea de urgență: Arată responsabilitatea și solidaritatea clasei politice, care înțelege gravitatea situației

Iohannis, după ce Parlamentul a votat starea de urgență: Arată responsabilitatea și solidaritatea clasei politice, care înțelege gravitatea situației
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a lăudat mobilizarea parlamentarilor, care au reușit joi să adopte, în unanimitate, decretul pe care l-a emis pentru instituirea stării de urgență în România.

„Demonstrează responsabilitatea și solidaritatea întregii clase politice, care înțelege gravitatea situației în care se află țara noastră. Apreciez în mod deosebit celeritatea cu care a fost adoptat decretul, precum și unitatea dovedită de parlamentarii români”, a transmis șeful statului.

Președintele a îndemnat la unitate, căci doar împreună, printr-un efort comun, putem trece cu bine peste criza declanșată de noul coornavirus: „Doar uniți putem trece cu bine peste această criză provocată de epidemia COVID-19. Cu toții trebuie să depunem eforturi pentru ca măsurile luate de autorități să dea rezultate în stoparea răspândirii infecției cu noul coronavirus”.

Joi, Parlamentul a aprobat în unainimitate starea de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis, în prima ședință online din istoria sa. Pentru prima dată, a fost folosită o procedură specială de dezbatere și vot electronic la distanță.

Votul deputaţilor şi senatorilor s-a desfășurat printr-o aplicaţie realizată de departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Președinții celor două camere, Marcel Ciolacu și Titus Corlățan, au fost prezenți în sala de plen.

Tot joi, premierul Ludovic Orban a anunțat măsurile luate de Guvern în sprijinul economiei, afectată și ea de criza COVID-19. (Detalii AICI)

La rândul său, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi, la prânz, că numărul infectărilor cu noul coornavirus a ajuns în România la 277. 17 noi cazuri au fost înregistrate de la ultima informare, cea de miercuri, de la ora 18.00. Noii pacienți au vârste între 19 și 67 de ani.

4 noi cazuri sunt la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.
Dintre cele 277 de persoane confirmate pozitiv, 25 au fost declarate vindecate și externate (16 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`