Klaus Iohannis: Noi, PNL nou, dorim să preluăm puterea, în 2015 sau 2016. Nu dorim o cosmetizare a unui Guvern PSD

Publicat: 18 11. 2014, 15:53

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat marți, într-o conferință de presă, că PNL dorește să preia puterea în 2015 sau 2016, arătând că nu  dorește o cosmetizare a unui guvern PSD, ci o schimbare profundă.

„Am văzut cu toții că au apărut politicieni care solicită schimbarea guvernului și ne întreabă pe noi de ce nu cerem asta. Ceea ce dorim noi este o schimbare a puterii în România, dorim să preluăm puterea, noi PNL. Nu mai există două partide. Un singur partid, PNL nou, dorește să preia puterea și acest lucru se va întâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016”, a afirmat Iohannis.

„Nu dorim o cosmetizare a unui guvern PSD, de ochii lumii. Noi vrem schimbarea profundă, asta am înțeles de la cetățenii care au votat în 16 noiembrie. O să existe negocieri, discuții și ce urmărim noi este preluarea puterii prin schimbări în arhitectura puterii în Parlament. În rest, Guvernul se schimbă prin moțiune de cenzură”, a mai spus președintele ales al României.

Iohannis: PNL vrea să preia puterea în 2015 sau 2016