Klaus Iohannis, mulțumit de măsurile fiscale ale Guvernului Ciolacu: Este un pas în direcţia bună. Unele probleme îşi găsesc acum o soluţie
Președintele Klaus Iohannis a declarat că măsurile fiscale luate de Guvernul Ciolacu nu vor rezolva toate problemele sistemice vechi de zeci de ani, nici nu au cum să facă acest lucru, dar reprezintă un început.
Declarația a fost făcută la New York, acolo unde șeful statului participă la Adunarea Generală a ONU.
Iohannis e mulțumit de măsurile fiscale luate de Guvernul PSD – PNL
„Este un pas în direcţia bună. Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Că acum nu se vor rezolva toate problemele sistemice acumulate în 30 de ani este iarăşi un lucru care este uşor de înţeles, dar paşi trebuie făcuţi.
Nu putem să continuăm să ne facem că bani publici sunt de multe ori cheltuiţi fără o eficienţă foarte mare, nu putem să închidem ochii la evaziunea fiscală şi nu putem să lăsăm anumite resurse care ar trebui să fie disponibile pentru bugetul local să nu fie folosite”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat apoi că e treaba Guvernului să vină cu măsuri pe terment scurt, dar și cu unele care să rezolve problemele sistemice.
Iohannis a mai spus că pachetul cu măsuri fiscale poate suferi modificări în Parlament, prin amendamente, chiar dacă e înaintat prin procedură de angajare a răspunderii.
„Haideţi să pornim de la premisa că unele probleme îşi găsesc acum o soluţie şi să mergem mai departe”, a mai afirmat Iohannis.
Ciolacu: Noile măsuri fiscale asigură echitatea între contribuabili
Proiectul de lege cu măsurile fiscale a ajuns pe masa Guvernului, miercuri, într-o primă lectură. Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a susținut că acesta reașază sistem fiscal pe baze echitabile, taie din cheltuielile statului, luptă cu evaziunea fiscală și stimulează munca cinstită.
„Propunem o abordare echilibrată cu patru componente: reducerea cheltuielilor statului e prima, creșterea colectării și reducerea evaziunii fiscale, iar elementele-cheie sunt legate de supraimpozitarea luxului, viciului și profitului excesiv și, extrem de important, de asigurarea echității fiscale între contribuabili”, a susținut Ciolacu, în debutul ședinței de guvern.