Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că Ministerul Energiei a ajuns la concluzia că putem economisi 15% din consumul de gaze mediu pe ultimii cinci ani.
Măsura a fost propusă de Comisia Europeană și validată la nivelul UE. Astfel, fiecare stat membru ar trebui „să facă tot posibilul” pentru a-și reduce, în perioada august 2022 – martie 2023, consumul de gaze cu cel puţin 15%. În caz de „risc de gravă penurie”, reducerea cu 15% ar deveni „obligatorie”.
Statele UE se pregătesc astfel în contextul temerilor că Moscova va opri la iarnă gazul rusesc, pentru a forța Europa să ridice sancțiunile pe care i le-a impus și să nu mai susțină Ucraina.
Șeful statului a susținut că Ministerul Energiei, condus de Virgil Popescu (PNL), a făcut o analiză și a ajuns la concluzia că România poate economisi 15% din consumul de gaze.
Iohannis a mai spus că abordarea europeană este „una corectă” și trebuie găsite surse alternative de gaz și investit mai mult în resurse generabile.
„Economia trebuie făcută cu cap. Nu ne imaginăm că vrem ca cineva să stea pe frig. La noi s-a făcut o analiză și Ministerul a ajuns la concluzia că o economia, așa cum a fost ea agreată, e posibilă, fezabilă și sustenabilă.
Nu vorbim de o reducere a consumului cu 15% față de ce avem acum, ci față de media ultimilor cinci ani, iar calculele ne arată că e posibil fără să închidem sectoare întregi ale industriei și fără să obligăm pe cineva să stea în frig”, a mai afirmat Klaus Iohannis.