Klaus Iohannis, mesaj pentru medici: ‘Vor veni zile și mai grele, dar avem încredere în voi și facem tot posibilul pentru a vă asigura materialele de protecție’ (VIDEO)

Klaus Iohannis, mesaj pentru medici: 'Vor veni zile și mai grele, dar avem încredere în voi și facem tot posibilul pentru a vă asigura materialele de protecție' (VIDEO)
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis, a transmis, marți, un mesaj încurajator pentru cadrele medicale. Șeful statului a transmis că autoritățile fac tot ce este posibil pentru a asigura medicilor și asistentelor materialele de protecție necesare pentru a face față pandemieid e coronavirus.

”Un gând bun și o încurajare pentru întreg personalul medical. Știm că vă este greu, dar voi sunteți în prima linie, linia de apărare a populației împotriva acestei epidemii. Știu că vor veni zile și mai grele, dar avem încredere în voi și vom face tot ce e necesar pentru a vă asigura materialele de protecție

Am discutat situația din spitale și vă asigur pe voi, medicii, că noi ne facem treaba”,a spus Klaus Iohannis la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Președintele a mai precizat că a cerut să se facă instructaj în toate spitalele cu privire la normele ce trebuiesc aplicate în cazul pacienților testați positiv cu coronavirus.

Totodată, Iohannis a reiterat faptul că toată lumea trebuie să fie responsabilă și să respecte cu strictețe regulile impuse de autorități.

‘Autoritățile își fac treaba și vă rog pe toți să ne facem fiecare treaba așa cum se cuvine’, a punctat șeful statului.

Klaus Iohannis a mai spus că a discutat cu premierul și miniștrii prezenți la ședință despre

măsurile sociale care se impun – plățile pentru șomaj, măsuri în cămine de bătrâni.

‘Am cerut să ne ocupăm mai ales de categoriile mai vulnerabile. Respectați măsurile impuse de autorități, împreună vom trece peste această perioadă grea’, a conchis șeful statului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

În România, la ora transmiterii acestei știri au fost rapotate 72de victime, toate cu boli preexistente, și2.245 de oameni infectați.

De asemenea,Grupul de Comunicare Strategică anunță că până marți, la ora 13.00,62 de pacienți se află internați la ATI, 36 fiind în stare gravă.

Mai menționăm faptul căla nivelul întregii țări,11.576 de persoane sunt plasate în carantină instituționalizată, în timp ce alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Amintim, de asemenea, că mai multe spitale din țară vor fi destinate tratării pacienților cu Covid-19. Este vorba despre un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București. (Vezi AICI LISTA)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`