Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Muncii: Acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj deZiua Muncii. Acesta aprecizat că România este o naţiune de oameni ambiţioşi, harnici şi hotărâţi să reuşească iar „acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor”.
„Munca şi sacrificiile femeilor şi bărbaţilor din întreaga lume sunt celebrate astăzi, de 1 Mai. Este important să nu uităm cât de dificilă a fost, de-a lungul istoriei, obţinerea unor drepturi care ni se par acum absolut fireşti: condiţii de lucru decente, răsplată corectă pentru efortul depus şi egalitate de gen. Astăzi avem o şansă uriaşă de a construi împreună, în perioada post COVID-19, România pe care ne-o dorim. Suntem o naţiune de oameni harnici, ambiţioşi şi hotărâţi să reuşească – acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor!”, a scris Klaus Iohannis sâmbătă pe Facebook.
Cum se sărbătorește1 maiîn România
Românii au sărbătorit pentru prima dată această zi în 1890, pe vremea în care domnea Carol I. Însă ziua a devenit sărbătoare națională în perioada comunistă, când de1 maiautoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Mulțimi de oameni, în haine de sărbătoare, scandau lozinci și purtau pancarte.
Lucrurile s-au schimbat după căderea comunismului, în sensul că s-a renunțat la festivitățile acestea propagandistice. Astfel, nu se mai organizează manifestații, dar oamenii au alt mod de a petrece ziua de1 mai. Aceștia organizează scurte vacanțe, pleacă cu prietenii sau familia la mare sau la munte, iar alții se rezumă la un picnic alături de cei dragi. Din nefericire, anul acesta ne găseste în niștecircumstanțe deloc favorabiledin cauza pandemiei. Oameniisunt sfătuițisă stea în casă pentru a evita orice înrăutățire a situației.