Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Eroilor: ‘În aceste momente dificile, când suntem puşi la încercare de pandemia de COVID-19, este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului’

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Eroilor: 'În aceste momente dificile, când suntem puşi la încercare de pandemia de COVID-19, este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului'
Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, joi, cu ocazia Înălțării Domnului, „o zi specială”, care de un secol, pentru România, coincide cu Ziua Eroilor. Șeful statului afirmă că în aceste momente dificile, în timpul pandemiei de COVID-19, este esenţial „să ne inspirăm din victoriile trecutului şi să ne lăsăm ghidaţi de raţiune, responsabilitate, altruism şi curaj”. Iohannis spune că, cu acest prilej, trebuie să aducem un omagiu martirilor neamului românesc, care şi-au dat viaţa pentru existenţa noastră.

Eroii noştri rămân de-a lungul timpului adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei. Prin sacrificiul lor, servesc drept modele de urmat pentru tinerele generaţii, lăsând în urmă o lecţie a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a ne servi patria”, a afirmat Klaus Iohannis, în mesajul transmis joi, cu prilejul Zilei Eroilor, potrivit Administrației Prezidențiale.

Iohannis, de Ziua Eroilor: Este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului

Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat recunoștința față de militarii căzuți la datorie în teatrele de operații.

„În aceste momente dificile, când suntem puşi la încercare de pandemia de COVID-19, este esenţial să ne inspirăm din victoriile trecutului şi să ne lăsăm ghidaţi de raţiune, responsabilitate, altruism şi curaj. Răspunderea fiecăruia dintre noi a crescut considerabil în ultima perioadă şi trebuie să facem împreună schimbări de durată pentru a crea o moştenire pe care generaţiile următoare să se bazeze”, a spus Iohannis.

Totodată, șeful statului a îndemnat la transmiterea prețuirii și aprecierii medicilor, care în aceste zile se luptă cu un inamic invizibil: coronavirusul.

„Prin eforturile lor extraordinare, au reuşit să limiteze răspândirea virusului şi să salveze vieţi, curajul demonstrat în faţa pericolului reprezentând o sursă de inspiraţie pentru noi toţi. Trăim clipe în care trebuie să ne apărăm integritatea atât din punct de vedere teritorial, cât şi spiritual. Îmi exprim întreaga recunoştinţă pentru toţi eroii noştri! Datoria noastră, a tuturor, este de a demonstra că am înţeles sensul luptei şi jertfei lor supreme şi de a menţine vie memoria acestora. Glorie veşnică eroilor noştri! Dumnezeu să îi odihnească în pace!”, a încheiat Iohannis.

Mesajul premierului Ludovic Orban, cu ocazia Înălțirii și Zilei Eroilor

PremierulLudovic Orbana transmis unmesaj, joi, cu ocazia Înălțării Domnului, „o zi atât de importantă din calendarul creștin-ortodox”, care de un secol, pentru România, coincide cu Ziua Eroilor. Prim-ministrul a subliniat că momentul este închinat „și eroilor, ostașilor și tuturor celor care au scris istoria României prin propriul sacrificiu, pe câmpul de luptă, în lagăre sau în temnițele comuniste, apărând libertatea, credința strămoșească, pământul țării și idealul de unitate al românilor”.

Hristos sa Înălţat! Astăzi este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor

La 40 de zile de la Paște, Biserica Ortodoxă sărbătorește „Înălțarea Domnului”, ce semnifică ridicarea Mântuitorului la Ceruri, în Împărăția Tatălui, după Înviere.

În România, odată cu Înălțarea Domnului, în biserici sunt pomeniți toți eroii români căzuți la datorie, de-a lungul veacurilor, pe toate câmpurile de luptă, pentru credința, libertatea și dreptatea poporului.

De Înălțare sevopsesc ouă roșii, ca și înJoia Mare, iar odată ce acestea se ciocneasc, zicalele „Hristos o Înviat!” și „Adevărat a Înviat!” sunt înlocuite cu „Hristos a înălțat!” și ”Adevărat a Înălțat!”. Acesta din urmă este și salutul pe care oamenii și-l adresează odată cu trecerea celor 40 de zile de la Paște.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)