Președintele Klaus Iohannis, a primit joi, la Palatul Cotroceni, o delegație formată din reprezentanți ai asociațiilor „Moldova Vrea Autostradă”, „Împreună pentru A8” și „Pro Infrastructura”.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întâlnirii a fost abordată situația actuală a proiectului Autostrăzii Târgu Mureș–Iași–Ungheni, analizându-se posibile soluții pentru deblocarea acestuia.
„Președintele României a reiterat susținerea pentru acest proiect, precizând că este nevoie de responsabilitate și de asumarea unor termene clare de către Guvern în vederea realizării acestei investiții, care reprezintă o prioritate națională.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că, în pofida susținerii constante din partea Comisiei Europene și a disponibilității fondurilor europene necesare, nu există voință la nivel guvernamental pentru materializarea proiectului. Guvernul României a dovedit lipsă totală de implicare și viziune în privința acestei investiții, ca și a tuturor celorlalte mari proiecte de infrastructură. Referitor la realizarea tronsonului de autostradă Iași–Târgu Neamț prin parteneriat public-privat, Președintele României a precizat că decizia este criticabilă atât la nivelul Comisiei Europene, cât și la nivelul altor structuri de specialitate de la nivel european, pentru că dovedește o deprioritizare a investiției”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, şeful statului și-a manifestat aprecierea față de eforturile celor trei asociații pentru susținerea construcției Autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni și a subliniat importanța implicării societății civile în a-i determina pe cei responsabili să acționeze pentru concretizarea acestor proiecte esențiale dezvoltării țării noastre.
„Președintele României i-a încurajat pe reprezentanții celor trei asociații să continue, cu aceeași determinare, acțiunile în sprijinul dezvoltării infrastructurii Moldovei, asigurându-i de întreaga sa susținere.
La rândul lor, reprezentanții celor trei asociații au reclamat dezinteresul autorităților în ceea ce privește construirea autostrăzii și au reliefat efectele negative pe care lipsa Autostrăzii Târgu Mureș–Iași–Ungheni le are asupra Regiunii Nord-Est: migrația masivă a forței de muncă, diminuarea competitivității și a nivelului investițiilor. Realizarea autostrăzii ar contribui semnificativ la reducerea decalajelor dintre regiunile țării, atragerea de investiții străine directe, crearea de conexiuni rapide și de noi locuri de muncă”, precizează Administraţia Prezidenţială.
Reprezentanții celor trei asociații i-au înmânat Președintelui României un memoriu cu privire la autostrăzile Moldovei, document care cuprinde parcursul acțiunilor societății civile, corespondența cu autoritățile responsabile, dar și aspecte de ordin istoric, tehnic, economic, geostrategic și social.