Iohannis atacă dur PSD, pe tema legilor justiției: Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare! De la principiul independenței magistraților nu se poate abdica (VIDEO)

Iohannis atacă dur PSD, pe tema legilor justiției: Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare! De la principiul independenței magistraților nu se poate abdica (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a avut, joi, o ieșire extrem de dură împotriva coaliției PSD-ALDE, în contextul în care, de mai bine de un an și jumătatea, aceasta forțează modificarea Legilor Justiției și a Codurilor Penale. Până acum, demersul politicienilor puterii a fost blocat, a declarat președintele, mulțumită românilor, care au ieșit în stradă, eforturilor Opoziției dar și ale sale.

Din păcate, a susținut Iohannis, a fost nevoit și promulge legea organizării judiciare și asta pentru că a epuizat toate mijloacele constituționale pe care le avea la dispoziție pentru a bloca intrarea în vigoare a acestei legi. Iohannis a dat asigurări că, în ceea ce privește celelalte două legi ale Justiției, dar și a Codurilor Penale, va recurge la toate mijloacele constituționale pentru a se asigura că acestea nu vor intra în vigoare și nu vor aduce atingere independenței Justiției.

Iohannis s-a arătat cu atât mai revoltat de atacurile PSD-ALDE la adresa sistemului de Justiție, cu cât cele două partide au ignorat complet avertismentele experților, ale asociațiilor de magistrați, ale cetățenilor români și partenerilor internaționali ai României. De fapt, a susținut Iohannis, ”legile justiției, care au devenit cel mai dezbătut subiect public de când PSD se află la guvernare, ceea ce spune totul despre prioritățile acestui partid”.

Klaus Iohannis a susținut că a cerut o opinie de la Comisia de la Veneția, iar grupul de experți a confirmat îngrijorările tuturor: modificările aduse de PSD și ALDE Legilor Justiției pun în pericol independența Justiției. Șeful Statului le-a cerut celor două partide să ia în considerare opinia Comisiei de la Veneția și să îndrepte răul pe care l-au făcut.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

”Timp de un an și jumătate, prin implicarea exemplară a românilor, care au ieșit în stradă și au spus cu voce tare că așa nu este bine, prin eforturile opoziției și prin efortul meu, al Președintelui, am reușit până acum să ferim legile justiției de cele mai nocive modificări.

Legile adoptate în Parlament au fost supuse controlului constituțional și prin inițiativa mea, și a opoziției, și până acum deja Curtea Constituțională a găsit în patru ocazii diferite neconcordanțe între legile justiției și Constituție, trimițând legile înapoi în Parlament pentru o necesară corectură și punere de acord cu Legea fundamentală.

Mai mult, asupra acestor legi s-a pronunțat, la solicitarea mea, și Comisia de la Veneția. A emis o opinie preliminară, care arată fără echivoc – deci, fără echivoc! – că modificările afectează independența sistemului de justiție, afectează încrederea cetățenilor în justiție, afectează eficiența actului de justiție și au un impact negativ asupra luptei anticorupție.

De fiecare dată când România a avut nevoie de sprijin și de un punct de referință puternic în ceea ce privește standardele constituționale și consolidarea statului de drept, Comisia de la Veneția și-a arătat disponibilitatea totală de a sprijini România în construirea unei democrații solide.

Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare!

Nu vreau să le expun acum pe toate. Documentele există, ele sunt disponibile pentru publicul general, dar vreau să dau un singur exemplu grăitor în acest sens. Comisia de la Veneția spune că ansamblul modificărilor aduse legilor justiției afectează independența procurorilor și judecătorilor. Or așa ceva în România nu trebuie să se întâmple!

Independența procurorilor și judecătorilor reprezintă fundamentul unei justiții corecte, iar de la acest principiu nu se poate în niciun caz să abdicăm.

Este așadar foarte clar că legile justiției trebuie revizuite și îmbunătățite urgent în Parlament, astfel încât impactul negativ asupra sistemului să fie redus la un minim.

Este imposibil să construim un sistem de justiție care contravine normelor europene. Este imposibil să construim un sistem de justiție care ignoră valorile europene. Ori o nesocotire a concluziilor Comisiei de la Veneția ar însemna exact acest lucru. Ar echivala cu o îndepărtare de facto a României de la valorile de bază europene.
Corelarea prevederilor celor trei legi cu opiniile Comisiei de la Veneția ne va ajuta, în schimb, să păstrăm nealterate valorile esențiale ale democrației – independența justiției, cooperarea loială între puterile statului și statul de drept.

În ceea ce privește demersurile făcute de mine, ca Președinte, reamintesc că am cerut în mod repetat reexaminarea acestor legi de către Parlament, am trimis sesizări Curții Constituționale și, cum am spus înainte, am sesizat Comisia de la Veneția. După finalizarea tuturor procedurilor posibile de contestare, Președintele României este, însă, cel care trebuie să promulge legea.
În acest moment, în privința Legii 304/2004, modificată, legea care privește organizarea judiciară, am epuizat, din păcate, toate căile constituționale pe care le am la dispoziție și, prin urmare, sunt obligat prin Constituție să promulg această lege.

Asta însă nu înseamnă nici pe departe că parcursul acestei legi s-a finalizat, s-a terminat. Nici vorbă!

În virtutea atribuțiilor fundamentale pe care mi le conferă Constituția, solicit în mod expres Parlamentului României ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară, sesiunea de toamnă, să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar și să le corecteze, să le corecteze așa cum solicită cei avizați.

Este absolut necesar acest pas. Este imposibil de evitat. Este imposibil să se meargă mai departe cu o lege care a fost contestată în multiple feluri și care a primit un aviz negativ inclusiv de la Comisia de la Veneția. Această lege încă ridică multe probleme pe fond și conține dispoziții neclare, lipsite de coerență, lipsite de previzibilitate.

Aceste deficiențe pot afecta exigențele constituționale și standardele europene și internaționale în materie de independență și buna funcționare a sistemului de justiție”, a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a mai precizat că va sesiza Curtea Constituțională și în ceea ce privește a doua lege din acest pachet, anume Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor. El le va cere judecătorilor constituționali să țină cont de opiniile Comisiei de la Veneția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)