Parteneriatul Strategic cu SUA a avut un rol determinant în transformarea democratică a României, a transmis președintele Klaus Iohannis, la aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Iohannis a vorbit despre cooperarea dintre cele două țări, efectele benefice ale acesteia și solidaritatea mai strânsă în contextul agresiunii ruse asupra Ucrainei.
Președintele a susținut că acest parteneriat al țării noastre cu SUA „a avut un rol determinant în transformarea democratică a țării noastre” și a dus la extinderea cooperării dintre cele două țări, precum și la apropierea dintre cele două popoare.
România și SUA sunt angajate acum să consolideze și să aprofundeze acest parteneriat în domeniile securitate, apărare, economic, securitate energetică, educație, cercetare și relații interumane.
Americanii au demonstrat de mai multe ori solidaritatea față de România, ultima dată când președintele Joe Biden a anunțat suplimentarea prezenței trupelor americane în România.
„Această soliditate este, de asemenea, completată de o cooperare tot mai dinamică în multiple domenii, un exemplu fiind sectorul energetic, inclusiv cel nuclear civil, prin proiectul fanion care vizează dezvoltarea în România a unei centrale bazate pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici (SMR)”, a transmis Iohannis.
La rândul ei, România a pus umărul la atingerea obiectivelor comune, „devenind cel mai constant și de încredere aliat al Statelor Unite în regiune”. Iar, în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, cele două state partenere sunt determinate să acționeze mai unit ca niciodată pentru a-și apăra valorile și securitatea.
„Parteneriatul Strategic este despre oameni, despre legăturile interumane care ne aduc mai aproape. Un obiectiv comun asumat de țările noastre ca parte a acestei dimensiuni de cooperare este includerea României în Programul Visa Waiver, iar ambele părți depun eforturi pentru îndeplinirea sa”, a mai transmis Klaus Iohannis.
Cu această ocazie, Iohannis a ținut să-i salute pe românii care trăiesc, muncesc și studiază în SUA, dar și pe americanii care se află în țara noastră. „Un mesaj special de mulțumire transmit militarilor americani prezenți în țara noastră”.
În final, șeful statului român și-a exprimat convingerea că Parteneriatul Strategic dintre România și SUA va continua să rămână unul dintre fundamentele politicii externe și de securitate ale țării noastre.