Klaus Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele Italiei: Am discutat despre relaţia economică; aşteptăm noi investiţii (VIDEO)

Publicat: 15 10. 2018, 18:52

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că a discutat cu omologul italian, Sergio Mattarella, despre relaţia economică dintre cele două ţări, precizând că România este o piaţă foarte atractivă pentru investitori şi cu un potenţial important.

„Am menționat, evident, şi am discutat chiar unele detalii legate de relația noastră economică, care este în continuă creștere, s-a atins deja un nivel record de aproximativ 15 miliarde de euro în schimburile bilaterale. Iar specialiștii estimează că această tendință de creștere se va menține şi pentru perioada viitoare”, a afirmat Klaus Iohannis în cadrul unei conferinţe comune cu Sergio Mattarella, la Palatul Quirinale.

„Am subliniat că România este şi rămâne o piață foarte atractivă, este o țară cu un potențial important şi, chiar dacă avem deja o comunitate de afaceri foarte numeroasă în România, așteptăm cu mare interes noi şi noi investiții şi oameni de afaceri care vin să îmbogățească relația noastră economică bilaterală”, a mai spus preşedintele României.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

(Sursa video: Administratia Prezidentiala / Youtube)