Klaus Iohannis, primit de președintele Israelului la reședința oficială din Ierusalim: ‘ Putem să spunem că suntem foarte apropiaţi nu numai în privinţa istoriei, ci natura oamenilor este asemănătoare’ (FOTO)

Klaus Iohannis, primit de președintele Israelului la reședința oficială din Ierusalim: ' Putem să spunem că suntem foarte apropiaţi nu numai în privinţa istoriei, ci natura oamenilor este asemănătoare' (FOTO)

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, de omologul său israelian, Reuven Rivlin, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în Israel.

Primirea a avut loc la reşedinţa oficială a preşedintelui Statului Israel – Beit HaNassi din Ierusalim, transmite Agerpres.

foto: presidency.ro

Preşedintele israelian a evocat relaţiile apropiate cu România. „Nu trebuie să luăm avionul ca să ajungem în România, putem înota până acolo. Nu este o distanţă mare. Nu e un efort ca să ajungi în România. Putem să spunem că suntem foarte apropiaţi nu numai în privinţa istoriei, ci natura oamenilor este asemănătoare”, a spus Reuven Rivlin.

El a apreciat participarea României la condamnarea Holocaustului. „Nu luptăm numai împotriva antisemitismului, ci împotriva rasismului şi ştiu preocuparea şi că împărţim aceleaşi valori (…) pentru a educa. Nu putem lupta împotriva rasismului şi a urii fără cooperare şi cooperarea este foarte-foarte importantă”, a arătat preşedintele Statului Israel.

Iohannis este însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, dar şi consilierii prezidenţiali Sergiu Nistor, Andrei Muraru, Daniela Bârsan, Delia Dinu şi deputatul Silviu Vexler. De asemenea, este prezent şi ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga.

foto: presidency.ro

Preşedintele Iohannis efectuează până joi o vizită în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`