Klaus Iohannis îndeamnă la prudență și respectarea măsurilor sanitare și după ridicarea stării de alertă din 8 martie
Starea de alertă nu va mai fi prelungită începând cu data de 8 martie 2022, după cum a anunțat președintele Klaus Iohannis. Totuși, deși numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere, șeful statului îndeamnă la prudență și la respectarea, în continuare, a unora dintre măsurile sanitare din pandemie.
Șeful statului a precizat că valul cinci este aproape să se termine, iar autoritățile au luat o serie de noi decizii privind măsurile sanitare și restul măsurilor luate în timpul ultimilor doi ani.
Klaus Iohannis îndeamnă la respectarea măsurilor sanitare
Președintele Iohannis îi sfătuiește totuși pe români să fie prudenți, chiar și după încheierea valului cinci, precizând că obiceiurile de prevenție și vaccinarea trebuie să fie menținute de populație.
„Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să trăim în acest context epidemiologic, să ne adaptăm și să punem în valoare oportunitățile existente, pentru a fi capabili să oferim îngrijirea și protecția de care are nevoie comunitatea.
Ceea ce vreau să subliniez este că rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție, dobândite în ultimii doi ani, trebuie menținute.
Chiar dacă sunt semne îmbucurătoare că am intrat într-o fază descendentă, este la fel de important să continuăm să ne vaccinăm și să ne protejăm, fiindcă cel mai probabil va trebui să trăim cu acest virus”, a spus președintele, în timpul declarațiilor susținute vineri.
Starea de alertă nu va mai fi prelungită din 8 martie
Președintele Klau Iohannis a anunțat vineri că după data de 8 martie nu va mai fi prelungită starea de alertă. Acesta a precizat că decizia a fost luată în urma consultării responsabililor în domeniu, ca urmare a trendului descendent al pandemiei.
„Valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situații, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România”, a spus Klaus Iohannis.
O serie de restricții vor fi eliminate
Președintele a anunțat că o serie de restricții vor fi eliminate începând cu această dată, ele fiind implementate în timpul pandemiei de COVID-19. Klaus Iohannis a precizat că restricțiile eliminate vor fi anunțate în perioada următoare.
„Vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate în perioada următoare.
Se împlinesc 2 ani de la debutul pandemiei în care existența noastră a fost modificată radical. Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala”, a precizat președintele.